(Zaharia Stancu)
In reluare pentru a nu uita in ce mediu traim...
Daca ne uitam in jurul nostru vom vedea ca traim intr-un adevarat “Arsenal pentru zombi.”!
1. Distragerea atenției.
Elementul principal al managementului social este de a
distrage atenția oamenilor de la problemele și deciziile importante luate de
cercurile politice și economice, prin saturarea constantă a spațiului
informațional cu mesaje de importanță minoră, dar cu impact emoțional.
Distragerea atenției este foarte importantă pentru a-i
împiedica pe cetățeni să acumuleze cunoștințe importante din domeniul
filosofiei moderne, științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și
ciberneticii.
În schimb spațiul informațional este suprasaturat cu știri
despre sport, spectacole, mistică etc.
2. Problemă – reacție – soluție.
Se creează o problemă, un fel de „situație” menită să
provoace o anumită reacție în rândul populației, astfel încât aceasta să ceară
adoptarea măsurilor necesare comode pentru conducere.
Un exemplu: să favorizezi violența urbană și
actele de terorism sângeroase pentru ca cetățenii să solicite adoptarea de legi
pentru a consolida măsurile de securitate cu prețul limitării libertăților
democratice.
3. Pregătirea treptată.
Politicile antipopulare dure se vor aplica treptat, pentru a
se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel cel mai mare rău devine
suportabil dacă este administrat în porții anuale, conform unui program
anunțat. Anume în acest fel între anii 1980 și 1990 au fost impuse la nivel global
condiții noi socio-economice (neoliberalismul).
Minimizarea funcțiilor statului, privatizarea,
incertitudinea, instabilitatea, șomajul în masă, salariile care nu mai oferă o
viață decentă. Dacă toate acestea s-ar întâmplat în același timp, atunci cu siguranță
ar duce la o revoluție.
4. Amânarea executării.
Un altă metodă de a adopta o decizie nepopulară este s-o
prezinți ca fiind „dureroasă și necesară” și să obții la moment consimțământul
cetățenilor de a o implementa în viitor. Este mult mai ușor să accepți orice
sacrificiu în viitor decât în prezent.
În primul rând pentru că acest lucru nu se va întâmpla
imediat. În al doilea rând deoarece majoritatea oamenilor au niște speranțele
naive precum că „mâine lucrurile se vor schimba spre bine” și că vor reuși să
evite acele sacrificii. Această metodă le oferă cetățenilor mai mult timp să se
obișnuiască cu ideea de schimbare și s-o accepte cu umilință, atunci când va fi
momentul.
5. Infantilizarea poporului.
Cele mai multe discursuri de propagandă destinate publicului
larg utilizează astfel de argumente, personaje, cuvinte și intonații, ca și cum
s-ar adresa unor persoane cu gândire infantilă.
Dacă cineva se adresează unei persoane ca unui copil de 12
ani, atunci destinatarul va avea o gândire superficială, naivă și cu
predispoziție la intoxicări informaționale.
6. Accentul pe emoții.
Acțiunea asupra emoțiilor este o metodă clasică de
programare neuro-lingvistică, menită să blocheze capacitatea oamenilor de a
analiza rațional și de a gândi critic.
Pe de altă parte utilizarea factorului emoțional vă permite
să deschideți ușa subconștientului pentru a introduce gânduri, dorințe, temeri,
constrângeri sau modele stabile de comportament. Ideile despre cât de crud este
terorismul, cât de nedreaptă este puterea, câtă lume suferă din cauza foamei și
a umilinței, lasă în spatele scenei cauzele reale ale acestor nenorociri.
Emoțiile sunt dușmanul logicii.
7. Îndobitocirea populației.
O strategie importantă este să se asigure că oamenii nu
reușesc să înțeleagă tehnicile și metodele folosite pentru a-i controla și
pentru a-i supune.
Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este
instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile
colective după bunul-plac.
8. Încurajarea mediocrității.
Autoritățile se străduiesc să introducă ideea că este la
modă să fii vulgar și mediocru. Această metodă este inseparabilă de cea
anterioară, deoarece mediocritățile sunt prezente în orice sferă socială: de la
religie și știință la artă și politică.
Pentru aceasta se vor difuza emisiuni și seriale vulgare, ce
trag inteligența în jos.
9. Cultivarea sentimentului de culpă.
O altă sarcină este aceea de a face o persoană să creadă că
doar el este vinovat de nenorocirile sale, care apar din cauza lipsei abilităților
sale mentale.
Ca urmare, în loc să se răzvrătească împotriva sistemului
economic, o persoană începe să se auto-deprecieze, învinuindu-se pentru tot
ceea ce-i provoacă stări depresive, care duc la inacțiune.
10. Cunoașterea excelentă a naturii umane.
În ultimii 50 de ani progresele științifice au contribuit la
formarea unui decalaj tot mai mare între cunoștințele oamenilor simpli și
informațiile pe care le dețin și le utilizează elita politică.
Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate,
sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre fiziologia și psihicul
uman. Sistemul a reușit să învețe despre persoana obișnuită mai mult decât știe
ea însăși.
Acest lucru înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul
are mai multă putere și mai mult control asupra oamenilor decât ei.
https://cujbic.ro/index.php/cum-se-face-manipularea-maselor/
https://en.wikipedia.org/wiki/Noam_Chomsky

.jpg)
.jpg)
.jpg)
@Calinmihaib12 25.03.2026, 00:35
RăspundețiȘtergereLa : ""Tâmpitule", "NETOT"= ești TU =moshule:
1. Ifrim 🐇 recunoaște la începutul comentariului său de mai sus că A SCRIS GREȘIT..!, dar mai apoi, la sfârșit.., ..te =PUPĂ.. ÎN CURUL tău puturos..! "interesat"..fiind..!🤔😜😰
2. Mă faci tâmpit, dar NICIODATĂ ‼️..= în cei aproape 2 ani de când ai mai publicat comentariile mele, NU ai "dat" = concret, "exemple" de: "prostii", "tâmpenii", "dobitocii", "năucii"..și altele.."asemenea" = pe care îți imaginezi că "le-aș fi scris" ..= din capul tău BOLNAV grav..‼️👹👺🐀🐇🦜😰
3. Și.., în plus.., comentariul "original" = GREȘIT din ="23.03. 2026/16:58')''..= al lui Ifrim = SUBIT= "S-A VOLATILIZAT"/ ..."a..șters-o".. de pe blog..‼️".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Mare harababura'i in bila de pe umerii tai care-i de folos numai ca sa nu-ti plouă'n gît!
Vezi c'am pus o poza (imediat sub titlul articolului) in care se vede comentariul lui ifrim de la claudiot. Poza facuta acum citeva minute (vezi, in dreapta jos, data si ora realizarii ei - 25.03.26 07:12).
Cit despre restul zicerilor tale... numai bune de aprecierile cifrimilor joianisti claudioti!
@pmt 25.03.2026, 15:52
RăspundețiȘtergereLa : " https://www.stiripesurse.ro/inalta-curte-refuza-sa-transeze-miza-pensiilor-militare-judecatorii-spun-ca-intrebarea-a-fost-pusa-gresit-document_3871431
==========================================
Că tot se poartă cu articole luate de prin presă !
După cum observăm, toți se judecă cu toți, prin ministerele astea de tilicari ! Nu există problemă care să nu genereze nemulțumiri, procese, mitinguri, amenințări cu greve și întreruperea lucrului, urlete pe la TV, înjurături pe bloguri și pe la colțuri și alte cele !
Mintenaș se fac 10 (ZECE BRO !!!) ani de haos și vreo 16 de cînd a pornit prigoana împotriva tilicarilor !
Ăsta este și motivul pentru care, onor Meapeneaua, în loc să se întărească cu tehnică operaționalizată și trupe la standarde Nato, s-a întărit cu megastructuri juridice, pline de șapcalii , de pînă și gen. Patton ar fi invidios ! Iar o parte, vomită acu cărăbuși mentolați pe cele bloguri. Nu spui care, nu spui cine.
Respecte sincere !
Mojiu zis și Bosketarul dîn Carpaț ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
De multe ori am zis ca multi judecatori sint complet habarnisti in chestiile cu salarizarea si pensiile altora!
Cum dracu sa ceara cei de la Tribunalul Ilfov ca ICCJ sa le spuna daca l.125/2014 se aplica si beneficiarilor de pensie militara pe l.223/2015????
Cum dracu sa ceri asa ceva cind l.125/2014 spune clar: "Articolul 1
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.".
Numai pentru cei din sistemul public de pensii... beneficiari ai l.360/2023 (pina'n 2024 se vorbea despre beneficiarii l.263/2010)!
@pmt 29.03.2026, 14:56
RăspundețiȘtergereLa : "Corect camarade ! Bine punctat !
Nu-ș cine-s onorabilii cpt. Dan și Onciu, însă de faimosul Cristea am auzit și eu ! Mai era unul Cojocea despre care umbla vorba că, iarna, făcea naveta cu skiurile și că scotea puțoii la oră, în nămeț, la bustul gol !
......
Așa cum am mai subliniat, nu simt nevoia să discut prea mult despre Lemeu. Cei 4 ani de Bastilia mi-au mîncat cea mai frumoasă perioadă a copilăriei ! ..........................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Chestia cu "Cei 4 ani de Bastilia" nu prea bate cu "Cocoșiu, în 82, cînd tu cîntai la țîmpoi în taraful școlii, crecă eo dăjea eram maiur bătrîn și aveam vreo 20 de ani de regiment !"
Vă salut,
RăspundețiȘtergere@ Anonim 29.03.2026, 15:16
@ Domnule col.Apv.rez ,am apreciat claritatea informatiilor/calculelor dvs. fapt ce a indus ideea ca sunteti un om/militar adevarat si echilibrat.
Vă mulțumesc pentru aprecierea de care m-am bucurat cândva din partea dumneavoastră.
Chestia cu «om/militar adevarat si echilibrat» e destul de relativă, ținând cont de faptul că mi-am făcut ucenicia în Hacademia MH, alături de domnii Bozilea, PMT, Akord 75, Col.XXL și alți camarazi cu state mai vechi.😁
@ [...]Vad insa o frustrare ciudata pentru solda de grad ,insa nu vreti voit/sau nu,sa observati faptul ca slt.este la inceputul....pe cand adj.pr.este la sfarsitul carierei,iar experienta fiecaruia nu poate fi pusa in balanta.[...]
Cred că e foarte puțin importantă cantitatea mea de frustrare în legătură cu solda de grad, și domnul PMT are perfectă dreptate când spune (pmt 29.03.2026, 14:27) «Așea că e bine gîndit, dă-i în zda mă-sii de coilinei !»😁
Dacă, și numai dacă frustrarea mea ar fi fost tema comentariului (APV_rz 29.03.2026, 11:29), nu aș fi scris «De data asta nu e vorba de inechitate între generații[...]» și modul de redactare al comentariului ar fi fost altul, situat la limita buzei coșului de gunoi al blogului.
E vorba de un principiu care e pe cale să fie încălcat, și eu doar am semnalat anomalia care s-ar putea să se întâmple.
În istoria armatei, cel puțin în România, nu știu să fi existat vreo încălcare a principiului ierarhiei militare.
Acest principiu nu are nici măcar o legătură cu faptul că sublocotenentul este "cu țâța-n gură" și plutonierul adjutant principal/șef este "cu barba sură".
Un "ofiter cu grad superior (r)" ar trebui să cunoască aceste lucruri, deoarece e puțin probabil să-și fi început cariera militară pornind, să zicem, de la gradul de locotenent-colonel.
Vă propun o recapitulare privind soldele de grad ale celor două personaje, slt. și plt.adj.pr., exprimate în coeficienți de ierarhizare sau în bani.
Legea nr. 80 din 11.07.1995
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/150779#id_artA25_ttl
«Articolul 2
Potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul ofiţerilor.[...]»
Deoarece comentariul este puțin mai "lăbărțat", pentru a putea fi publicat, sunt nevoit să-l împart în două părți.
(va urma)
(partea a doua a comentariului)
RăspundețiȘtergereLegea nr. 138 din 20.07.1999
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64408?isFormaDeBaza=True&rep=True#id_anxA361_ttl
Sublocotenent..........................1,50
Plutonier adjutant şef..............1,45
Legea nr. 330 din 05.11.2009
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/223567#id_anxA48707_ttl
Sublocotenent.............................387 Lei
Plutonier adjutant principal........369 Lei
Legea nr. 284 din 28.12.2010
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/124810#id_artA6645_ttl
Sublocotenent................................297 lei
Plutonier-adjutant principal/șef....287 lei
Legea nr. 153 din 28.06.2017
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/224234#id_artA1248_ttl
Sublocotenent................................300 lei
Plutonier-adjutant principal/șef....290 lei
HG nr. 28 din 11.01.2023
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/263935
Sublocotenent................................750 lei
Plutonier-adjutant principal/șef....725 lei
OUG nr. 26 din 21.03.2024
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/280809
Sublocotenent................................2.310 lei
Plutonier-adjutant principal/șef....2.277 lei
Propunere de lege din 25.03.2026
https://snpp.ro/ultima-ora-prima-varianta-a-noii-legi-de-salarizare-la-care-se-lucreaza/
Sublocotenent................................0,70
Plutonier-adjutant principal/șef....0,70
Așa cum se poate "optserva" din actele normative înșiruite, până la "Propunerea de lege din 25.03.2026", toți cei care au legiferat până în 25.03.2026 și-au manifestat "frustrarea" și au respectat principiul ierarhiei gradelor militare, principiu care cred că se trage încă de pe vremea când omul locuia în grotă și "șăful" de trib lua halca cea mai mare de mamut lânos.
@ Ps.sunt ofiter cu grad superior (r) daca asta va intereseaza, sa nu mai cautati degeaba. Hai aruncati cu pietre toti(ierarhia,bla,bla). Fara stima
Nu, nu mă interesează în mod special gradele militare ale comentatorilor, ci doar ca formă de adresare pentru interlocutor.
E bine să vă păstrați o bucățică de stimă doar pentru dumneavoastră, deoarece vin vremuri grele și nu se știe când veți avea nevoie de ea.
Cu respect,
APV_rz
P.S.
Despre acte normative anterioare anului 1995, privind reglementarea soldelor de grad ale cadrelor militare, poate că domnul Moș Alecu sau alți cititori ai blogului cu stagiu de pensie militară mult mai mare decât al meu (vă rog să "optservați" cu câtă eleganță am evitat termenul "bătrâni"😁) ne-ar putea lămuri, deoarece motoarele de căutare pe internet returnează doar "bălării".
P.P.S.
E posibil ca și în zona cazanului cu smoală să existe o ierarhie, dar domnul comandor Bibicul încă nu ne-a transmis informații în acest sens.
@Anonim 30.03.2026, 04:45
RăspundețiȘtergereLa : ""Moshule:
(29.03.2026/17:15'):
🔸️Călin răspunde..!
..Dacă tu ești cel care răspunzi în final.., ceva nu e în regulă cu afirmația cum că în ..'82 = erai "maior"..și că..deja aveai 20 de ani ("vechime")..de "regiment".., când tu spuneai acum..vreun an..doi, că ești.."leat 1951"..!?".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Uăăăiii, nătărăule, netotule, naucule, de multa vreme te-am prevenit ca esti pe cale sa te'nscrii in categoria dobitocilor!
De ce insisti???
Ceteste dracului tot din ceea ce vrei sa "combati"!
In ceea ce tu nu reusesti sa'ntelegi ii raspundeam lui pmt, folosind chiar spusele lui!
@Leo 30.03.2026, 09:30
RăspundețiȘtergereLa : "Deci @MA , din comentariu înțeleg că acum ai în jur de 82 sau 83 de primăveri . Mulți înainte , cu sănătate.
Dar și sănătatea fără bani , e boală curată.".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Oooofff, of, of!...
Tare'i place lumii să "cetește" de'a'n'pulea!
Daca, dupa ce-ai cetit ce i'am spus Calinului, aiasta ai inteles... ne'am dat dracului! Ia si mai cetește'odată https://mosalecu.blogspot.com/2026/03/sa-nu-uiti-darie.html?showComment=1774844370312#c4156231792007377820
Cetește si raspunsul pmt-ului de la https://mosalecu.blogspot.com/2026/03/sa-nu-uiti-darie.html?showComment=1774855676936#c6786262805770942652
La: Mr.(r) Andrei S
RăspundețiȘtergere=================
Personal, mă bucur sincer să vă avem ca camarad ! Vă rugăm, stimate camarad, să nu vă zdruncinaț ! Polemica, cum îi spune domnia Voastră, chiar dacă mai derapează și spre zona controverselor dușmănoase/neomenoase, este benefică, costructivă și poate constitui un liant trainic al prieteniei noastre, care pare a fi din ce în ce mai sinceră și mai profundă !
Domnia Voastră nu are cunoștințe despre Haula Hacademică MH, însă vă pot garanta că de acolo s-au lansat o serie de personalități marcante ale perioadei postrăscoluționare moderne ! Un singur exemplu, fără a dezvălui nume, din cadrul Hacademiei a fost propulsat, printre alții, un ilustru consiler pe brobleme juridico-militare, la cel mai inalt nivel, pe timpul președinției domnului KWJ ! De fapt, este vorba despre o onorabilă doamnă camarad !
Însă, este adevărată și teoria onorabilului MA, aia cu zugrăvitul unui perete de wc dintr-o haltă părăsită ! Avînd în vedere însă faptul că acolo au zugravit și unii generali, care ulterior au ajuns pînă la nivelul primei puteri din stat (nu dăm nume), tind să cred că domnia Voastră are unele scăpări apreciative total nefondate !
La: Leo30.03.2026, 09:30
Stimate camarade, speculațiile domniei Voastre sunt eronate. Aș putea afirma că sunt chiar impardonabile !
Aș putea admite asemenea confuzii din partea unor tau majuri superficiali, care * "cetește" de'a'n'pulea!* (citat din MA), însă refuz să cred că, pînă și domnia Voastră, are tendințe de afiliere la grupul de năuci (sau NNN, cf. ultimei catalogări hacademice a camaradelui Akoarde Muci Mereu) !
Deci, ca să lămurim, cel cu *în jur de 82 sau 83 de primăveri* aș putea fi eu. Mai mult, sau mai puțin ! Despre primăverile onorabilului MA nuș ce să vă spun. Probabil are și dînsul suficiente, ocazie cu care îi dorim *la cît mai multe*, însă dacă doriț să aflați mai exact, întrebați-l în privat !
Ce pot să vă spun cu certitudine, este faptul că toată cariera a fost doar de negru. Ca și mine. Și, probabil ca și domnia Voastră, însă nu pot băga mîna-n foc că, în anumite etape de evoluție în carieră, nu aț avut și alte culori, în alte locuri !
Cu respect, Ceakanău Bosketaru
Vă salut,
RăspundețiȘtergere@ Anonim 30.03.2026, 11:12 (Mr.(r) Andrei S)
@ Am vrut sa spun doar ca valoarea materiala ptr.un slt poate pleca /egala cu un plt adj.pr, iar asta nu inseamna nerespectarea ierarhiei/gradelor militare.E parerea mea la respectivul proiect(care nu ne priveste)si nu trebuie sa fiti de acord ,dar daca unii au inteles altceva asta nu e vina mea,atat se poate.
Am înțeles ce ați vrut să spuneți dar părerea mea este una contrară, și asta nu doar de dragul iscării unor discuții contradictorii.
Dacă acceptați că solda de grad a unui ofițer, fie el și sublocotenent, poate fi egală cu solda de grad a unui subofițer, fie el și plutonier adjutant principal, asta neînsemnând "nerespectarea ierarhiei/gradelor militare", de ce nu s-ar face egalitate între soldele de grad ale tuturor militarilor, de la cel cu țâța-n gură, pân' la ăl cu barba sură, de la la soldat până la general cu 4 stele?
Noroc că cei care legiferează nu se inspiră (cred eu) din discuțiile iscate pe bloguri.😁
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
@ pis meicăr75 05.03.2026, 17:30
https://mosalecu.blogspot.com/2026/02/sa-mai-ridem-pina-nu-ni-se-va-aplica.html?showComment=1772724617733#c1392051114332380239
Felicitări pentru noul avatar!
Părul e cam ciufulit și scutecul e cam strâmt, dar în rest e bine.👍😂
@ akord 75 30.03.2026, 14:25
@ Slava APV_rz !
Ave dom' Akord! 🫡🥂
Cu respect,
APV_rz
@pmt 30.03.2026, 18:02
RăspundețiȘtergereLa : "La: APV_rz30.03.2026, 11:45
===========================
Bănuiesc că este acelaș post de radio pe care îl ascultam, clandestin, și în vremurile de tristă ! Mă rog, doar încercam să-l ascult. Aveam un aparat de radio pe/cu lămpi, o hărdughie din lemn și pînză. Degeaba frecam scala aia. Dupe am aflat că era necesară un fel de antenă, de fapt o sîrmă adaptată ca antenă, ca să prinzi anumite posturi !
Așa că m-am mulțumit cu Radio Romînia, Teatru Radiofonic, etc !
Ascultam piese de teatru cu okii-n tavan. Nașpa ! Ca și cum ai asculta acu un film porno la radio !
Fakingșitu mă-sii, că aiurea mai era !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Clandestin pe dracu!
Era cu voie de la'mparatie! C'altfel era simplu de bruiat! (***mi'aduc aminte cit l'am "fugarit" pe comandantul de pluton la o ora transmisiuni...
Tot plutonul scos "in teren" cu cite o statie radio (R-108) la fiecare. Imprastiati la citeva sute de metri "cetatean de cetatean", lucru in retea, fiecare il apela pe altu' care-i raspundea, s.a.m.d.
Eu n'am ce face, lipesc microfonu' de git, si "bzzzzzz"...
Toate celelalte statii ciuciu legaturi.
Comandantu' de pluton incepe sa-l caute pe "faptuitor"...
Noroc ca_cind s-a apropiat de mine alt "binevoitor" a preluat stafeta "bzzz-ului".
Ș'așa s-au mai terminat citeva ore fructuoase de instructie!***).
La fel cum clandestine erau si casetele cu filme porno... toate traduse de Irinuca "uoama" baietilor care'ar fi trebuit sa impiedice intrarea lor in tara!
Vă salut,
RăspundețiȘtergere@ pmt 30.03.2026, 18:02
@ Bănuiesc că este acelaș post de radio pe care îl ascultam, clandestin, și în vremurile de tristă !
Iezact despre dânsul e vorba în poveste, cu amendamentele expuse de domnul Moș Alecu (mos alecu 30.03.2026, 18:17), mai precis «Clandestin pe dracu!».
Pentru România și-a încetat emisia pe unde radio în anul 2008.
În 19 iulie 2018 au inaugurat pagina de internet:
https://romania.europalibera.org/
De mâine această pagină nu va mai fi actualizată, așa cum au anunțat.
La adresa următoare pot fi vizualizate țările unde vor mai activa și unde au și emisie radio:
https://romania.europalibera.org/navigation/allsites
@ Aveam un aparat de radio pe/cu lămpi, o hărdughie din lemn și pînză. Degeaba frecam scala aia.
Prin anii '80 făceam pe "Minitehnicus" și-mi construisem un radioreceptor chiar foarte sensibil iar pentru redare foloseam două căști telefonice legate cu elastic peste țeastă.
Piesele le-am luat din montaje "la plic" ce erau distribuite de IPRS Băneasa prin librării.
Căștile au fost obținute după negocieri crâncene de la un coleg care avea un văr ce lucra la PTTR.
Sunetul se auzea ca dintr-o conservă strivită, dar se auzea.😁
Halte vremuri!
Cu respect,
APV_rz
@pmt 31.03.2026, 18:32
RăspundețiȘtergereLa : "Bănuiesc că aț citit și domniile voastre, deja și suneți deosebit de tuziasmaț !
Eo nu comentez nika, că iar nu mi se mai oxigenează gaura din diblă !
Nu cred că este important de unde am copiat linkul, însă, ca un om corect, vă dau și sursa
Crecă domnii Degeroiu, Chetraru, Bădăran etc se simt foarte confortabil !
==================================
https://newsweek.ro/social/caporal-cu-20-ani-munciti-pensie-militara-de-6100-lei-pensiile-civile-la-jumatate-si-la-65-ani-de-ce
==================================
Sursa linkulu: cufurezblog-🖕🖕🖕-pasaroibloger-0039".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Pentru respectarea adevarului...
Chestia cu pensia caporalului a fost prezentata aici pe 09.03.26 11:15, generind o "grămăzie" de comentarii, iar la claudiot abia pe 09.03.24 02:35:00 PM...
A apărut un nou număr al Obositorului Militar !
RăspundețiȘtergereObositor rău ! Ăștia o tot ard cu importanța NATO (5 apr.ziua OTAN), iar mai spre sfîrșit domnul Rubio zice că fără SU ale A ciuciu NATO ! Iar pe sticlă, domnul cu păr portocaliu zice la fel, ceva de genul *Nu vă uit eu, Darie* !
Sosește primul (!!!) K1 în dotarea armatei ! În ritmul ăsta, pănă la 68 de bucăț, s-ar putea să studiem deja numai în ruskii iazîc !
E o ipoteză, avînd în vedere că pe la Kogălnicescu se pregătesc să-ș facă bagajele dăjea. Probabil, în curînd, și pe la scut, ca să nu-l fură bagabonțîî și să face dîn el cazane de țuică de corcodele !
La pag.12, jos, o poză de colecție cu bravii noștri lupi de mare ! Exact ca în filmul Battleship (în traducere, Paliturî crîncinî), cu corsarii amerloci care-ș umflau mușkii pe puntea de comandă, cînd a ieșit din ocean nava aia hextraterestră ! Numa că ăia aveau mușki și punte pe bune ! Aia din poza Obositorului pare a fi din carton presat, adică e jenant, iar marinelii zici că-s puș acolea ca la o poză de grup!
Păi tot cu tigaia aia plutitoare vă lăudaț, bro oameni buni ?! Ca să nu mai zic că pe sărăcia aia de ușă din PFL (atenție dl.Leo, care nu-i totuna cu TFL) și-au afișat și programul orar, un fel de Paleta SS Cului, cu activitățile de la deșteptare și pînă la stingere !
Asta e !
În rest, un fel de magazin cultural-sportiv: cîntători la tromboane și alte țîmpoaie, artiști marțiali (caftangii alde Bruslii), vizite, jurnale de plimbare, ceva cu Steaua-care evident că nu e FCSB, o hoașcă de 99 de ani - descoperită de direcția generală națională de creștere a calității vieții personalului și alte cumetrii !
În mare, ca să nu fiu cîrcotaș, tilicarii se instruiesc, cum pot și cu ce au. Și cei de prin biroaie la fel, în special cu ținerea evidenței la diferite chestii, cu monotorizarea atentă a problemelor specifice și, în spețial, cu întocmirea periodică a unor mormane de adrese de răspuns către ES, ca să are și gura Bedesiștilor ce să mănîncă !
Probabil că acu e mai lejereanu, că se pot da și în onlain răspunsurile ! Pe vremea mea era mai dificil, adică riscai să-ț fuț norocul dacă nu întocmeai adresa de răspuns la termen, ca să plece cel puțin cu poșta de luni, astfel ca să ajungă pînă vineri, cînd era scadența ! Mai apelam la șăfu uneori, să ne dea un Aro, pentru a trimite un curier , cu ditamai adresa, compusă dintr-un un antet+4 rînduri+o ștampulă și-o semnătură, pe o juma de A4, de o importanță crucială pentru ES.
Noa, așa a fost atunci, cu excepția zorilor democrației noastre originale, cînd au început să pătrundă masiv în sistem *păsăroii bufnițari* (a nu se confunda cu specia de *păsăroi ciripoi*), care după ce au bulversat tot sistemul, de am ajuns să avem 3 tipuri de pensii, acu dau sfaturi tehnice de ieșire din crize !
Știu domniile voastre despre ce e vorba !
Lecturare plăcută (mie mi-a plăcut doamna de la țuk-trombonă, care pare a stăpîni destul de bine arta muștiukului și a frecatului la rece a culisei, înainte și înapoi ! pe bune, chiar nu se putea o poză cu duamna la pian, or harpă ?)
Cu respect și stimă , Ceakanău Akîrcotesei, zis Bosketarul Șoldovean cu Păr pe Limbă
MAGA !
@pismeicăr75 02.04.2026, 16:32
RăspundețiȘtergereLa : "S-ar parea ca baiatu' avea deja niste "priceperi" oarecum analoge si cu pensiile militare si deci ar cam intelege cum e smenu' si la militari(ca nu-i mare branza) nu cum zic altii ca e total p'afarist plus ca e si anjiner si cred ca-i d'ala orijinal nu la "foarte mare distanta".Ramane sa-si dea cu parerea si MAga, dar asta in cazul cu totul si cu totul ecsceptional in care postarea nu ajunge la treș ca celelalte 99,999‰
https://www.facebook.com/reel/501813219463358 ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Mănîncă_căcat bătînd apa'n piuă!
Asta în ideea de-a mai ameți și alți năuci că, vezi Doamne, cît îs ei, userizdificații, de grijulii cu nevoile populimii!
Aprecierea ta dovedeste ca nici tu nu prea stii ce si cum!
Schimbă-ți poza aia folosibilă numai de un copil retardat!
@Anonim 02.04.2026, 17:16
RăspundețiȘtergereLa : "Haos și jaf la apărare
===============================
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a anunţat, joi, că, în urma verificărilor efectuate de Corpul de control la Clubul Sportiv al Armatei, au fost descoperite nereguli extrem de grave și a decis să sesizeze procurorii DNA de urgență. Ministrul Apărării a explicat că în cadrul clubului CSA Steaua era o adevărată haiducie, cu contracte încheiate la tarife de 2-3 ori mai mari decât maximul prevăzut, cu oameni care erau în concedii și erau trecuți ca fiind la muncă, ba chiar erau plătiți pentru ore suplimentare.
==============================================
https://www.stiripesurse.ro/video-este-haiducie-totala-in-sistemul-militar-din-romania-institutiile-care-tin-de-mapn-sifoneaza-bani-la-greu-si-sfideaza-o-tara-intreaga_3874372
=========================================
Cînd o zice un puțuflender din presă, mai e cum mai e, însă cînd le zice chiar ministrul...te ia cu capul !
Și, ca să ne fie clar, toate *haiduciile* astea au și girul juriștilor !
Haos peste tot. Poate ne explică cîte ceva și domnul jurist Talpalău, domnul fost tau-majur șef depozit kiloț-izmene, absolvent de Șprițu Haret într-o joi ! Însă, ăștia nu sunt supuși instituției răspunderii ! Intră la pîrnaie șefii și comandanții, iar juriștii rămîn să se ocupe pe mai departe de palmaresul echipei de flobal Steaua !
Bagă mare Dom Miruță ! (pmt) ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Daaa!
Sa se'alega praful si pulberea de toate pe unde trec (conducind) userizdificatii!
A se vedea si alte domenii de activitate... incepind cu vestitul PNRR redactat si trimis la mUE, pe sestache, de un fruntas de-al lor!
Toate "dezvaluirile" userizdificatilor de la MApN sint in ideea: vedeti ce rea'i armata, si cîte se petrec prin MApN??? Nu mai bine'o desființăm că ne apără NATO??? Oare citi natarai se raliaza acestor idei???
Dez-Akord-atule de ce insisti tu sa dovedesti c’ai ramas la fel de prost ca_cind erai membru de baza al haitei de maidanezi???
RăspundețiȘtergereCind am spus ca noul tau idol (userizdificatul de la MApN) “Mănîncă_căcat bătînd apa'n piuă!” tu zici despre mine ca “esti inchistat ,n-ai inteles nimic Aprecierea ta dovedeste ca nici tu nu prea stii ce si cum!".
Băbăiete, uite ce tîmpenii debiteaza apreciatul tau (le spun pentru cei care s-ar lasa pacaliti de el, pe tine sint sigur ca nu te va duce putina minte sa’ntelegi):
- nu a existat niciun “noul punct de pensie”. A existat valoarea punctului de pensie stabilita pentru anul respectiv. Valoare a punctului de pensie care era valoarea punctului de pensie din anul anterior “corectata” si cu inflatia.
---- numai in 2012 valoarea punctului de pensie din 2011 nu a fost “corectata”. In toti anii urmatori s-a aplicat “corectia”. Deci idolul tau maninca cacat!
- indicele de corectie nu’l “cresteau si scadeau”. Numai in 2013 a fost o scadere, in restul anilor a fost tot in crestere.
---- indicele de corectie nu inlocuia/suplinea/imbunatatea “corectia” cu inflatia. Indicele de corectie se aplica (o singura data) numai celor pensionati in acel an, nu si celor care erau deja pensionari.
---- indicele de corectie era pentru “corectarea” cresterii numarului de ani de stagiu complet de cotizare. Numar de ani la care se facea impartirea pentru obtinerea punctajului mediu anual. (La aceleasi venituri un pensionar “nou”, cu aceleasi venituri ca un pensionar anterior, ar fi avut un punctaj mediu anual mai mic din cauza impartirii la mai multi ani)
---- indicele de corectie s’a aplicat de’a’n’boulea la barbati dupa anul 2014. Din anul 2015, la barbati, nu a mai crescut stagiul complet de cotizare, deci nu mai era nevoie/corect sa se aplice acel indice de corectie... pensiile nou stabilite fiind marite absolut de’a’n’pulea! Numai la femei mai trevuia aplicat acel indice de corectie!
- acel “25” din calculul VPR nu este stagiul complet de cotizare. Este “nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv nivelul 25”. (art.84 (1)/l.360/2023
Deci de’aiasta maninca cacat userizdificatul, iar aprecierea ta nu face decit sa arate ca te-ai asezat la aceeasi masa!
Cit despre poza ta de profil... vezi ca exista multe, multe glume mai “serioase” despre respectivul... Ceea ce arati tu este o poza folosita numai de copii retardati care “se rîde” ca proasta’n tîrg!
Avemus Coifum ! Sau, mai bine zisu, reavem ! pmt Deja mă simt mai mîndru ! Raluca Țurcoiu se poate liniști, situația a fost dezcoțofenită !
RăspundețiȘtergereSă ne mai rîdem, acu cît ne este rău, ca să nu ne fie bine:
RăspundețiȘtergere==============================
CATEGORIA
EXPECTORATUL ȘCOLAR
orin Grindeanu (președinte PSD): „Nu sîntem o școală de maici aicea, de balet.“
CATEGORIA
SECTORUL CUGETAR
Daniel Dăianu (președintele Consiliului Fiscal): „Haosul nu pleacă cînd vrei tu.“
Renate Weber (Avocatul Poporului): „Nu tot ce-i nedrept e neconstituțional.“
Ioan Mircea Pașcu (fost ministru al Apărării): „Nimeni nu se predă unui avion, ca să spunem așa.“
CATEGORIA
CERNAVODĂ PRIN LOBODĂ
Nicușor Dan (președintele României): „Noi sîntem printre principalii susținători ai nuclearului.“
=============================
https://www.catavencii.ro/nicusor-dan-presedintele-romaniei-noi-sintem-printre-principalii-sustinatori-ai-nuclearului/
Ar mai fi și alte gîndiri emoțional-impresionante
CATEGORIA *DIN PUȚA GÎNDIRII PROPRII* sau *CRITICA REȚETEI PURE*
DROJDITORUL DE LA HAMANGIA
Calinmihaib12
Cornelius Flavius Ifrim (02.04.2026/16:09':04"):
🔸..Dacă citești cu atenție = comentariile mele în care ..scriu CIFRE din SOLDE și PENSII, ai observa că mă refer la furturi din.."CIFRELE".."acelea" = care reprezintă solde și pensii plătite..= FURATE = cel puțin = PROBAT cu propriile "documente" emise de structurile militare financiar-contabile: de ani de zile..= adică din 12/1999 până în PREZENT = 2026🤔😜;
🔹Deci nu e vorba de .."non sensuri" sau.."Fete..Morgana"..(=adică ILUZII..🤔‼️), ci e vorba de "realități"= adevărate = obiective =..FAPTICE.., PENALE , care trebuia să fie sesizate ..chiar și de către "justiția" română însăși.., dar care a ales să fie COMPLICEA.."autorităților" române ..= HOAȚE..ordinare..🐀👺👹😜‼️
vineri, 3 aprilie 2026 la 01:54:07 EEST
pmt
Din ciclul * Balada unui creier mic*
RăspundețiȘtergereCATEGORIA
*Viața bate filmul*, iar *Gura bate curul*
====================================
Calinmihaib12
.." arunc" o BĂNUIALĂ: cum că coiful ăsta găsit..= NU "este".. "ORIGINALUL" (‼️) .., ci o COPIE,.."un pic.. deteriorată" ..👻❗;
🔸️"Deteriorarea" = special făcută de "hoți" are menirea printre altele.., de "a acoperi" ÎNLOCUIREA originalului cu copia și a ÎNGREUNA descoperirea.. "falsului" = prin necesitatea cercetării "specializate" a obiectului în laboratoare ("atomice") ..EXTERNE.., adică..e nevoie de o nouă exportare a coifului ăsta.. și astfel.."se lungește boala asta"..câțiva ani buni.., pierzându-se urmele HOȚULUI COMANDITAR = care: cred eu, e un.."agent statal"/ (dar și posibiil: un HOȚ "ordinar"= "potent".. financiar.." nebunatic"..!) dintr-o "zonă" a TERREI care ar putea fi.."acea" a.. PRODUCĂTORULUI/ FABRICANTULUI❗ANTIC al coifului original, adică din AREALUL locuit de anticii..SCIȚI.., probabilii fabricanți ai coifului original FURAT = cu scopul INLOCUIRII / SUBSTITUIRII lui ..👻‼️😜
☮..deci: tot ce am scris mai sus pare desprins dintr-un."film".., dar eu cred că.. VIAȚA.."bate".. filmul..‼️👻👹😜..
vineri, 3 aprilie 2026 la 14:44:55 EEST
==================================
Sincer, mi-e rău, să vine Smurdu !
Bro fraților, o lungă perioadă de timp am avut certitudinea că prostia supremă era întruchipată în celebrul cuplu CEZAR Bulă & Robort Horvath, zis Zugravul ! pmt M-am înșelat.
https://snppc.ro/uploads/blog/upload/adresa-oficial%C4%83-c%C4%83tre-mai---mapn.pdf
RăspundețiȘtergereBună dimineața.
RăspundețiȘtergereNimic nou pe frontul de vest. pmt Da nici nu mă așteptam la ceva de genul Tunurile din Navarone.
Pesea: am văzut pe undeva un clip cu vreo 5 batalioane de poki într-un pelerinaj prin Rm.Vîlcea ! De fapt e un fel de blocaj total al traficului prin oraș.
RăspundețiȘtergereMă scuzaț, da Papa Leon nu face marșuri de astea prin Vatican. Stă țapăn într-un loc și le povestește enoriașilor povești nemuritoare cu Iosif ! Ai noștri, pe toate coclaurile: cînd nu-s la Sf.Mitică, îs la Sf. Parascheeeva ! Cînd tocmai au terminat-o cu Boboteasca, încep s-o ardă cu Arsenic Moca ! Și tot așa !
Că de aia a zis IH să ne îmbogățim prin iubire de dumnezeu, și nu prin aur și comori ! Iar Slujitorii o ard exact pe dos: aur la gîtlejuri cu kila, Merțane Țe Clase și huzur necontrolat !
Mda, e o ipoteză !
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în februarie 2026, de 11.898 de persoane, cu 40 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.863 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie AGERPRES.
RăspundețiȘtergereMagistrații domină topul pensiilor speciale
Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.820, din care 2.530 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.488 lei, din care 7.534 din BASS şi 22.374 de la bugetul de stat.
Cine mai beneficiază de pensii de serviciu
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat 786 de persoane (690 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 7.002 de lei, din care 3.052 lei pensie din bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 870 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.250 de lei (3.558 de lei de la bugetul de stat).
Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.333 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.111 de lei, din care 8.067 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 688 de persoane (toţi cu pensie din BASS), media fiind de 10.478 de lei, din care 2.550 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.401 de pensionari (1.967 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 7.207 de lei, din care 4.448 de lei suportaţi din bugetul de stat.
=============================
Este mai mult decît evident că, domniile voastre, cunosc aceste aspecte, ale statului nostru de drept. pmt
Însă nu știu ce să mai scriu. Akoarde a plecat la Moscova după lumină, iar Leoane împarte aghiazma în sticluțe de o litră, deci nu au timp.
Peluza Sud Steaua a capturat steagul grupării dinamoviste Nuova Guardia, una dintre cele mai importante facțiuni din Peluza Cătălin Hîldan. Evenimentul a avut loc după meciul „câinilor” de la Mioveni împotriva celor de la FC Argeș, scor 1-1, în etapa #3 din Superliga.
RăspundețiȘtergereCei de la Sud Steaua ar fi urmărit în trafic un ultras din PCH, iar când fanul dinamovist a oprit la o trecere la nivel cu calea ferată, steliștii au coborât din mașini și au capturat steagul de deplasare al grupării istorice din Ștefan Cel Mare.
Steagurile în lumea ultras au o valoare simbolică uriașă și pierderea lor este considerată o rușine majoră în lumea ultras. Pierderea steagului pe care facțiunea îl afișează pe gard ar echivala cu desființarea grupării respective.
=====================================
Ceva similar cu Steagul de Luptă al Umeului ! Dacă-l ciordea cineva, ori se distrugea, Umeul se desființa. Dacă exista și culpă, se păpa pușcărie grea !
Din fericire, nu au existat cazuri ! Steagurile erau păzite chiar cu prețul vieții ! Acu, am înțeles că se păstrează într-o cămară din biroul șăfulu, iar o copie este atîrnată de-un perete, ori într-un colț, atîrnat de-un băț !pmt
Mnoa, mai sigur, mai patriotic, mai înălțător !
@Anonim 05.04.2026, 16:10
RăspundețiȘtergereLa : "Pesea: am văzut pe undeva un clip cu vreo 5 batalioane de poki într-un pelerinaj prin Rm.Vîlcea ! De fapt e un fel de blocaj total al traficului prin oraș.
Mă scuzaț, da Papa Leon nu face marșuri de astea prin Vatican. Stă țapăn într-un loc și le povestește enoriașilor povești nemuritoare cu Iosif ! Ai noștri, pe toate coclaurile: cînd nu-s la Sf.Mitică, îs la Sf. Parascheeeva ! Cînd tocmai au terminat-o cu Boboteasca, încep s-o ardă cu Arsenic Moca ! Și tot așa !
Că de aia a zis IH să ne îmbogățim prin iubire de dumnezeu, și nu prin aur și comori ! Iar Slujitorii o ard exact pe dos: aur la gîtlejuri cu kila, Merțane Țe Clase și huzur necontrolat !
Mda, e o ipoteză !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
La chestia cu Papa, procesiunea si blocarea orasului...
Sa chiorasti tu ca Roma nu fu blocata de participnatii la procesiunea Papei??? Precum si'n multe alte orase...
https://stirileprotv.ro/stiri/international/vinerea-mare-marcata-prin-procesiuni-impresionante-in-intreaga-lume-catolica-crucea-purtata-de-papa-la-colosseum.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/procesiune-romano-catolica-de-florii-in-bucuresti-2518725.html
La chestia cu procesiunile ortodocsilor la sfinti...
Ia cauta si vezi ca's mai multe si cu mult mai multi participanti la papistasi... nu mai spun despre alte religii/culte...
Probabil că așa e. N-am consultat în prealabil AI. Mi s-au terminat tîrcoalele.
ȘtergereAia cu Papa la Coloseum, e ceva simbolic. A dat o tură de stadion, cu 14 halte, cu cîțiva țîrcovnici după el, dintre care 1/2 de la secu. E altceva.pmt
Aia cu catolicii prin Mucurești, iar nu se pune, că e tot romîni d-ai noștri. Și, oricum, nu-s nici de-o companie. Subțire de tot față de desantul de la Rm Vîlcea !
@Anonim 05.04.2026, 16:27
RăspundețiȘtergereLa : "Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în februarie 2026, de 11.898 de persoane, cu 40 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.863 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie AGERPRES.
Magistrații domină topul pensiilor speciale
Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.820, din care 2.530 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.488 lei, din care 7.534 din BASS şi 22.374 de la bugetul de stat.
.........................................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Fătucile semnatare ale încropelii este total habarniste....
(***De altfel si fatucile de la CNPP sînt la fel de năuce nescriind in tabelul lor ca este vorba despre o "Parte din pensie suportata din...", nu despre "Pensie suportata din..."***)
Nu "se ezista" pensie de serviciu din BASS (Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat)!
"Se ezista" pensii de serviciu care au si o parte din pensie suportata din BASS... toate pensiile de serviciu fiind (mult) mai mari decit acea parte suportata din BASS!
Nu interesează pe nimeni chițibușăreala cu BASSu, cu suportatul și alte cele ! Explicațiile astea merg la Ziarul Financiarul.
ȘtergereLa știrile cu grămada, impactul este dat de cifre și cuantumuri, cît mai spectaculoase !pmt
Nea Toflea, dupe ce dă pe spate citind știrea, reține că uite ce pensie, tu-l în gură, are nesimțitul de judecător ! Îl doare drept la ceapkă de BASS și FÎSS ! La fel cum le doare la bașkeț și pe puțuflenderele scriitoare, prin intermediul AI !
Pace, că intrăm în Săptămîna Patimilor !
Da să vez cînd o veni aia Luminoasă !
@Anonim 05.04.2026, 19:03
RăspundețiȘtergereLa : "Probabil că așa e. N-am consultat în prealabil AI. Mi s-au terminat tîrcoalele.
Aia cu Papa la Coloseum, e ceva simbolic. A dat o tură de stadion, cu 14 halte, cu cîțiva țîrcovnici după el, dintre care 1/2 de la secu. E altceva.pmt
Aia cu catolicii prin Mucurești, iar nu se pune, că e tot romîni d-ai noștri. Și, oricum, nu-s nici de-o companie. Subțire de tot față de desantul de la Rm Vîlcea !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Aloooo!...
De aia am dat si adrese in care se vad si j'de miile de "spectatori" la "simbolica" Papei, j.de mii de "spectatori" care au umplut/blocat strazile Romei... cu mult, mult mai mult decit desantul de la Vilcea...
Dar... asa'i! In deplina sustinere a apucaturilor userizdificatilor ca_cum_ ca românii îs mai proști decît papistașii!
Nț, nu susțin.pmt Vorbeam de batalioanele de poki. Divagăm discuțiile spre teme de interes politic.
Ștergere@Anonim 05.04.2026, 19:14
RăspundețiȘtergereLa : "Nu interesează pe nimeni chițibușăreala cu BASSu, cu suportatul și alte cele ! Explicațiile astea merg la Ziarul Financiarul.
La știrile cu grămada, impactul este dat de cifre și cuantumuri, cît mai spectaculoase !pmt
Nea Toflea, dupe ce dă pe spate citind știrea, reține că uite ce pensie, tu-l în gură, are nesimțitul de judecător ! Îl doare drept la ceapkă de BASS și FÎSS ! La fel cum le doare la bașkeț și pe puțuflenderele scriitoare, prin intermediul AI !
Pace, că intrăm în Săptămîna Patimilor !
Da să vez cînd o veni aia Luminoasă !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Daaaa!...
De'aceea ii plin netu' de specialisti formati de de'alde claudioti!
Si tot dintr-aceia ajung si decidenti! (***a se vedea raspunsul pe care l'am dat dez-Akord-atului la puternica lui apreciere a spuselor unui decident***).
Stiu ca-i fara rost si fara sorti de izbinda... da' macar incerc se combat multele prostii care bîntuie pe net...
Daca's putini cei care pot sa priceapa... asta'i situatia!
@Anonim 05.04.2026, 20:33
RăspundețiȘtergereLa : "Nț, nu susțin.pmt Vorbeam de batalioanele de poki. Divagăm discuțiile spre teme de interes politic.".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Hai, las'o'ncurcata!
La papistasi j'de mii de participanti la citiva popi, la Vilcea "batalioane" de popi la citiva participanti! Unde's mai multi???
@Anonim 05.04.2026, 19:41
RăspundețiȘtergereLa : "Ministerul Educaţiei şi Cercetării arată, duminică, într-un mesaj de condoleanţe pentru moartea fostului ministru al Învăţământului, Liviu Maior, că de numele său se leagă începuturile construcţiei unui sistem naţional de educaţie orientat către principiile şi valorile europene, într-o perioadă de tranziţie marcată de schimbări instituţionale importante şi de redefinirea direcţiilor majore de dezvoltare.
...............................................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Esenta acelor indicatori este rezultatul activitatii s'acelui "deschizator" de drumuri catre "principiile si valorile europene", si a urmatorilor diriguitori ai invatamintului!
A nu se uita ca acele "-hoarde întregi de *dascăli* mai proști decît elevii, cu medii între 1 și 4 la examenele de titularizare" sint cei instruiti/formati pe "principiile si valorile europene".
Noapte bună camaraz !pmt
RăspundețiȘtergereMă bag pe Netflix, la un serial korean !
De regulă, mă trezesc pe la o bucată de noapte, ca să constat că deja au trecut 3-4 episoade !
O iau a doua zi de la capăt ! Asta e, nu mă las !
@Anonim 05.04.2026, 21:04
RăspundețiȘtergereLa : "Noapte bună camaraz !pmt
Mă bag pe Netflix, la un serial korean !
De regulă, mă trezesc pe la o bucată de noapte, ca să constat că deja au trecut 3-4 episoade !
O iau a doua zi de la capăt ! Asta e, nu mă las !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Au ăștia niște traduceri de stă mîța'n coadă!
Ca să nu mai spunem de adaptare... că numai pe vremuri se spunea "Traducerea și adaptarea"!
Lucrează și ăștia cu "Telighenția artificioasă", c'altufeliu nu se "iescplică"!
Iar gramatica cuvintelor este la nivelul unora din grupa mică de la grădi' !
Foarte probabil că ăștia au ajuns la un "sistem naţional de educaţie orientat către principiile şi valorile europene"!
@Leon 06.04.2026, 11:17
RăspundețiȘtergereLa : "@MA, sa le aducem aminte guvernantilor ca, in timp ce Militarii si Politisti contribuie la BS cu 25% din venituri (CIBS), angajatii civili din sistemul public contribuie numai cu 20,25.% la BASS, deoarece 4,75/% se vireaza la pilonul 2 de pensii...!!
PS. Zilele trecute un pensionar civil, muncitor in activitate, mi-a aratat talonul de pensie cu un punctaj total de 92,3...!!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Da!
Dar si pensia li se calculeaza numai pentru acea contributie de 20,25%! Ceea ce'nsemneaza undeva sub 25% din media veniturilor!
Pentru cei 4,75% dracu stie daca, cind si cit li se va calcula vreo pensie!
La cei din l.223/2015, pentru acea contributie de 25%, li se calculeaza o pensie de 102% din ultimele venituri... Cu limitarea net la net insemnind 58,5% din netul ultimelor venituri...
A nu se mai compara pensiile noastre (cu salarizarile din antichitate) cu pensii civile cu salarizarile "actuale", si umflate si cu puncte de stabilitate complet necontributioniste!
@Leon 06.04.2026, 12:02
RăspundețiȘtergereLa : "Da, asa spune si CNPP in ultimul comunicat:
https://www.cnpp.ro/noutati/-/asset_publisher/FbjvUfJwDu7P/content/precizari-legea-bass-2026?redirect=https%3A%2F%2Fwww.cnpp.ro%2Fnoutati%3Fp_p_id%3D101_INSTANCE_FbjvUfJwDu7P%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%3Dnormal%26p_p_mode%3Dview%26p_p_col_id%3Dcolumn-1%26p_p_col_pos%3D1%26p_p_col_count%3D3 ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Da' de ce sa credem ce spune CNPP intr-un comunicat si sa nu credem ce spune l.360/2023: "Art.85 (12) În situația asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condițiile prezentei legi se corectează cu raportul dintre cota de contribuție de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de asigurat, ... din care s-a dedus cota de contribuție aferentă fondului de pensii administrat privat și cota de contribuție prevăzută pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor,...".
Mai ales ca_comunicatul CNPP introduce si un "indice de corectie" care poate fi confundat de nauci cu "indicele de corectie" din l.263/2010
@Calinmihaib12 06.04.2026, 11:12
RăspundețiȘtergereLa : "Liviu Maior..nu cumva a mai trecut și pe la..SRI..?".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Uăăăiii, nătărăule, ti s-a mai spus de'atitea ori ca spui (numai) prostii!!!
Ai, dracului, in vedere ca_cind te'ntreaba cineva cum te cheama sa cetesti de pe cartea de identitate ca sa nu spui vreo prostie!
Liviu Maior
https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Maior
George Maior
https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Maior
@Calinmihaib12 06.04.2026, 13:07
RăspundețiȘtergereLa : "Leon:
.dar militarii activi "crezi" că ei nu contribuie la "pilonul 2"..?(adică au fost.."scoși"..?) ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Pe linga ca spui (numai) prostii mai esti si puturos in a cauta ce spun legile...
L.411/2004:
"Articolul 1
....
(2) Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinctă și care suplimentează pensia acordata de sistemul public, pe baza colectării și investirii, în interesul participanților, a unei parți din contribuția individuala de asigurări sociale.".
Doctore, la " Leon:
RăspundețiȘtergere.dar militarii activi "crezi" că ei nu contribuie la "pilonul 2"..?(adică au fost.."scoși"..?)", din cite-mi aduc aminte , la intrarea in vigoare a legii 411, prin anii 2007/2008 au paricipat si militarii, ulterior aceasta categorid fiind eliminata din lege.
Sumele retinute au fost restituite titularilor sau urmasilor acestora!
Leon06.04.2026, 15:13
RăspundețiȘtergereDoctore, la " Leon:
.dar militarii activi "crezi" că ei nu contribuie la "pilonul 2"..?(adică au fost.."scoși"..?)", din cite-mi aduc aminte , la intrarea in vigoare a legii 411, prin anii 2007/2008 au paricipat si militarii, ulterior aceasta categorid fiind eliminata din lege.
Sumele retinute au fost restituite titularilor sau urmasilor acestora!
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Oooof, of, of!...
Oare toti inginerii uita ca memoria'i înșală???
Militarilor (nu tuturor... numai celor cu identitatea care nu constituia informatie clasificata) ar fi trebuit sa li se "constituie" contributii la fondurile de pensii obligatorii administrate privat din iun. 2012, dar s-a tot aminat pina'n ian.2013!
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170157
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/138997
Iar din 2016 s-a sistat complet!
L.223/2015
Articolul 124
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
...
e) art. II și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 108/2012, cu modificările ulterioare.
@Leon 06.04.2026, 15:35
RăspundețiȘtergereLa : " https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/133083 "
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Aha!
Si scrie acolo ca din 2007 - 2008???
@Anonim 06.04.2026, 16:59
RăspundețiȘtergereLa : "Leon (06.04.2026/16:28'):
Mulțumesc pt. precizări.., căci eu de aceea am întrebat (și mi-ai răspuns civilizat..) = pt. că încă din anii când eram activ. (până în ..10/2004..!) era legea respectivă, care prevedea reținerea unor "%" din soldă=pt.pilonul 2, dar NUMAI la militarii cu vârsta de peste 35 de ani..!, iar eu aveam vârsta deja peste 50 de ani.., așa că nu am fost foarte interesat de..subiect..!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Uăăăăiiii, nătărăule, netotule, năucule, tu esti complet dobitoc!
Leon ti-a spus ca s-au platit contributii pentru pensiile obligatorii administrate privat numai in 2013-2014-2015. Cum dracu ai inteles tu ca si pe vremea ta (pina'n oct.2004) se plateau acele contributii????
Ceteste dracului si comentariile mele de "deasupra" comentaiului lui Leon! Ceteste dracului si l.411/18.10.2004 precum si ordonantele cu referiri la militari!
Pen'ca voiai exemple de prostii debitate de tine - aista-i unu' dintre multele (toate) spusele tale!
Doctore, este mai mult meritul lui MA care ne-a adus precizarile de mai sus !
Ștergere"Eu, Leon, recunosc ca nu sunt mai destept decit un copil din clasa 5 a"...:)))
Îm plac declarațiile trilateralei Donald-Bibi-Alahtolahu: toți au înfrînt în această operațiune spețială ! Fiecare se laudă și se consideră înfrîngători absoluț !
RăspundețiȘtergereAșa cevaaaa ! pmt Iar prin Strîmtor nu trece nicio barcă !
Eo îi cred pe toț !
Din țiklu *Stem duși rău cu capu*
RăspundețiȘtergereGii Dii Vens acuză mUE, de la Budapesta, că influențează alegerile din HU !
Bro, ej nebun ? Da tu ce zda mă-tii faci acolea bro, că doar n-ai venit la un Chiurtoș colaci la Budapesta ! mUE le influențează, ori amerlocii ?pmt
Marș la Uașintăun !
CNA a luat un mumu mumu profund de la Curtea de Apel ! Realitatea + e liberă să bage mare. Îm place A.Alexandrescu, are sînge, nu ca fătălăul...mda, știț voi care !pmt
RăspundețiȘtergereCineva a dat o listă cu salariile ăstora din CNA ! Te ia cu capul !
Acești politruci cenzuroi trebă desființați deîndată, iar banii redirecționați către Cepesea, pentru actualizarea penziilor varșoviștilor la nivelul superciucajienilor ! Mă rog, nuș dacă e chiar actoalizare, însă ceva de genul, adică ajustare, recalculare, etc, numai să mai astupe prepastia dintre moșnegi și rezerviști ! Pînă nu ne-o astupă popa, la Ghencea 3, de tot !
E o ipoteză
Pe surse: MA e la țerenoaia. Și-a loat bilete prin programul *Paște în Mukovina* ! Boiereală. Am fost și eo la un paște p-acolea, am mai scris pățaniile ! Undeva în zona Sadova-Clung. Mi-am revenit abia dupe o lună. Drojdesc bukovinencele cot la cot cu bărbații. Numa tărie. Vinul se cumpără doar pentru pomeni și înmormîntări, iar berea se comercializează numai pentru pinguinii din sud. De fapt, corect este doar pentru pinguini, că ei trăiește și se înmulțește numai în sud ! pmt
RăspundețiȘtergerePentru corectitudinea informațiilor, cum ar zice MA !
Am rămas cu dorul după un cozonac din acea zonă. În special din cel umplut cu mac ! O nebunie.
Din păcate, camaradele din zonă s-a ușkit ! Asta e, toț plecăm, cînd vom hi chemaț: unii de Domnul, alții de Ghiavol !
Pesea: așa că nu vă impancientaț că nu mai apar comentarii ! Or să apară, pe calupuri, ca la Zguvern ! Sau nu. pmt
RăspundețiȘtergereDane ,
RăspundețiȘtergere- Felicitări că nu mai comentezi urât și batjocoritor despre (unii) camarazi. Cred că aici e și mâna lui MA.
- Mai mult, chiar ai început să cugeți cu înțelepciune despre plecări în diferite destinații terestre ( Ghencea 3 ) sau destinații extraterestre .
BRAVO !
Am încercat să-l contactez telefonic pe CEZAR Bulă zis Sergentul cel Fără de TAB ! Îm zice că numărul apelat nu este alocat !
RăspundețiȘtergereWTF men ?
Nimic, nici pe meil, nici pe faisbuci ! pmt Și nici scîrțarul ăla de Cumandur Viurel Cariciopterel nu răspunde !
O fi în Tîrgu Ieșîlor, prin Copou, cu Creatura Visătoare...sau sus, la rînd la Punct Control Acces Nepăcătoș, ca să intre în audiență la Sf Petrea ! pmt
Nu de alta, da aș vrea să-i cumpăr blogul ! Păcat de bunătate de platformă informațională, să se risipească neîmplinit, în eternitate !
Bună dimineața stimați domni !
RăspundețiȘtergereCa să fie clar de la început, azi am fost atenționat de la prima ora:
- Azi e Vinerea Mare, ai grijă cum te miști, să nu avem discuții !
- Ochei, da tot 24 de ore are, nu ? pmt
N-am mai insistat, întrucît mi s-a dat fataliti instant, precum și de înțeles că s-ar putea să am post negru total, de la blogărit !
Așa că, azi, o să sufăr. Adică o să mă fac că sufăr, pen că nu mă doare nimic și nu pot s-o fac pe-a ipocritul.
Pesea: armistițiul rezistă, chiar și cu Strîmtoru Găozmuz întredeschis !
Cu responsabilitate duhovnicească, Dan Bosketar de Plai
În AMG am avut colegi grăniceri dar nu am știut ca sunt și grăniceri aiuriti.
RăspundețiȘtergereAi aflat acu. Toate armele/specialitățile au o sumedenie de aiuriți ! Cam 50% ( + sau - 3% marjă de oroare) ! Dacă analizăm bazinul de comentaci de dincolo, vom vedea că procentul indicat este mult mai mare, spre un 72% ! Însă, problema nu e cu aiuriții, că aici se mai pot face reglaje, ci cu năucii și netoții care populează anumite platforme ! Ca să nu mai zic de unii idioți, care mai sar gardul și pe ici șa ! pmt
ȘtergereZeii să ne aibă în pază !
Apropoze, asta cu grăniceru e doar așa la șto, simbolic. Subsemnatul este din aceeași familie cu MA, Ak, Leo, Ifrimea, etc., adică *de negru o viață întreagă* !
Cu dragoste, subsemnatul Ceakanău Bosketarul dîn Carpaț !
Noa, că a terminat și Ak să-și vopsească OOle ! A apărut. pmt
RăspundețiȘtergereAnul trecut și le-a dat cu bidineaua, cu oxid de fier, de i-au stat corolate pînă de sîntă Mărie, măicuța lu IH.
Pesea- ce net să-i bată lu nea Catană Ghepistu bro, lu ăsta îi bate un singur lucru: LANȚU ! Nea Moluscă ăsta nici nu știe că se există și servicii de SMS ! Sau știe, da dăcît să plătește 5 lei/lună, mai bine întreabă un pretin ! El și cu Breanda !
Pe vremuri îl aveam pe Apevilă, care ne informa mai iute decît netul prin fibra optică ! Acu s-a dat și ăsta cu sf moaște, e la denii, se curăță șpiritual !
Cu deosebit respect și considerațiune,
Ceakanău zis Bosketaru dîn Carpaț
Vă salut,
RăspundețiȘtergere@ Anonim 10.04.2026, 19:23
@ Nea Moluscă ăsta nici nu știe că se există și servicii de SMS ! Sau știe, da dăcît să plătește 5 lei/lună, mai bine întreabă un pretin !
Unele bănci chiar au avut probleme cu procesarea plăților acum două zile.
Printre ele a fost și ING.
O frântură de știre din 8 aprilie 2026:
https://www.economica.net/ultima-ora-probleme-la-ing-nu-s-au-virat-alocatii-pensii-salarii-inclusiv-din-asf-cat-mai-dureaza-anuntul-bancii_930589.html
«Probleme la ING. Nu s-au virat alocații, pensii, salarii, inclusiv din ASF.» (08 apr. 2026, 20:31)
La Banca Transilvania nu au fost probleme și pensia mi-a intrat în cont în 8 aprilie 2026 la ora 14:42.
@ Pe vremuri îl aveam pe Apevilă, care ne informa mai iute decît netul prin fibra optică ! Acu s-a dat și ăsta cu sf moaște, e la denii, se curăță șpiritual !
Parțial adevărat, adică Apevilă așteaptă doar să se curețe, dar nu și spiritual, că e prea târziu pentru astfel de finețuri. Dacă la Poarta Raiului e înghesuială, eu mi-am făcut rezervare la cazan.😁
Sănătate să aveți!
Cu respect,
APV_rz
Bună dimineața stimați camarazi. Unii și prieteni, alții nu prea !
RăspundețiȘtergereAzi e Zioa Tăcerii, a meditării ! Mie nu-m convine asta cu tăcerea, parcă mi-a frînt zborul spre înaltu ceriulu ! pmt Noa, da mult o fo, puțin mai e ! Bănuiesc că camarazîî stau cu pleoapa pe friptane, pe OO, coizonaci, damijene și alte salate și-ș numără orele pînă se dă liber la crăpelniță ! Că despre asta este paștele la noi, despre cît mai multă drojdeală și cîrnățăreală ! Da, stai să vez nineacă că, luni, s-a anunțat vreme de grătăreală ! Să vez fratelo cum dau mucureștenii iama pe tăpșane la afumat carnea, micii și creierii ! În special creierii ! Uită și de domnul , și de măicuța dînsulu, și de poki și de toate ! De la Sfintele Paște se trece brusc la Sfintele Manele !
Bagă băăăăă ! Și hop, și hop, și hop !
Grije mare camaraz !
Pesea: salutăm intervenția camaradelui Apevilă, un domn ff bine informat.
Sperăm că i-a băgat-o și lu Moș Teacă de Buzău.
Cu convingerea că aceste abordări sunt în asentimentul dumneavoastră și cu speranța că ne vom mai auzi,
Cu deosebit respect, al dvs. Ceakanău Bosketarul
Din țiklu: *Din puța gîndirii proprii*
RăspundețiȘtergere==============================
Talentul și geniul nu se învață, se naște* !
(Jiji Fekali, gînditor liber de Pipera, laureat al Focultății Frecologice Mucurești)pmt
Pace și armonie !
Continua emiterea de timpenii de claudiot pentru ametirea naucilor...
RăspundețiȘtergereClaudiu Marin spunea...
@Stoica
Cei care sesizează imperfectiunile unui act normativ adoptat in domeniul pensiilor sunt finanțiștii, in procesul de simulare sau de aplicare.
Asa s-a intâmplat in anul 2015, după adoptarea L 223 cu amendamentele introduse in cele 2 Camere ale Parlamentului.
Ei au constat că aplicarea art. 28, 29 108 din L 223 si ORDINUL OMM din Legea 80/1995 măreau cuantumul pensiei militare cu 32% față de baza brută de calcul........"
https://www.huhurez.com/2026/04/olguta-vasilescu-explica-de-ce.html?showComment=1775840266057#c1906363514390233939
Nu, dobitocule!
L.223/2015 in forma initiala "asigura" pensii brute de 150,42% din ultimele solde!
(***15% spor la media ultimelor solde; 9% spor procentual al cuantumului pensiei pentru contributia la pensia suplimentara; 20% spor al cuantumului pensiei pentru OMM/SOSP***).
Se spune ca pe măsură ce îmbătrânește omul da în mintea copilului.
RăspundețiȘtergereBoschetarul nu face excepție dela regula ci dimpotrivă o întărește.
Nu ai ce sa-i faci.E a nostru chiar dacă e boschetar.Saracul ,trebuie sa-l tratam cu bunăvoința.
Vai de cei ce sunt duși cu mintea.
Deja încep telefoanele interapartamentale și interscări, ca să se pună la punct detaliile de participare la fața loculu: coșulețe, lumînări, cu sau fără căciulă, locul de adunare pentru organizarea deplasării, planuri de desantare pentru ciordirea luminii și alea alea !
RăspundețiȘtergereMă doare la ceapcă. La 22 la cuibar, la năniț cu potaia. Dacă simt nevoia, pot să-m aprin și singur o lumînare, cu briketa ! pmt
Da, da, las că știu că săriț de cur în sus, că tradiția, că slujba, că taina sfîntă, că credința și că bla-bla ! Nu mă pasio. Cînd îi văd/aud pe unii camaraz comunistoizi, care pe vremuri huleau biserica și tot ce era legat de credință, iar acu au devenit cei mai înverșunați mozolitori de boaște și alte mortăciuni, îm vine să mă borăsc cu jet ! Un idiot de moșneag, care era în stare pe vremuri să radă o biserică de pe fața pomîntului, dacă primea un așa ordin, acu mă tot freacă la melodie, de fro 2 zile, cu fel de fel de căcaturi redirecționate pe oazeap, ba cu joia sfîntă, ba cu vinerea mare, ba cu nuș ce cu sufletul, ba cu lumina ce stă să vină, de m-a zăpăcit !
Aș putea să-i fac o aroganță, însă mi-i că creapă dreq mortăciunea și-i rămîn OOle neciocnite !
Pace camaraz ! Să stăm tăcuț în așteptarea miracolulu !
Cu smerenie pioasă, al dvs. camarad, Ceakanău
Gata, au început și mesajele redirecționate cu *Fie ca* ! Și nu cîte unul, ci cu calupul !
RăspundețiȘtergereBro, nu ț-ar scrie o putoare de asta 3 rînduri de la el, nici dacă-l pici cu ceară !
Da, ca să nu hiu rău, pentru crăcănații ăștia mai apropiaț, mi-am pregătit un răspuns pe măsură: 🖕!
Asta e, lumea nu mai are răbdare și dăjea visează cum va da iama la coizinaci, OO, mortăciune de miel, NO-Spa și Colebil !
Stai să vez, muine pe la ora asta, cum circulă Smurdu cu sirenele urlînd, de zici că a sărit un bloc în aer, de la scăpări de gaze și s-a activat codul roșu ! pmt
Camarazi, să nu cedăm ispitelor ! Să suferim și să rezistăm, așa cum am rezistat la ședințele de *Supraviețuire* (doar fraierii au rezistat, că jmekerii făceau raiduri sub acoperire prin sat, de veneau cu ranița plină de bunăciuni, în spețial cocîrț ! De la care îț trecea și foamea, vorbeai și-n versuri și dormeai pe unde apucai) !
Cu drag și pioșenie
Abosketăriței Ceakanău Nevorbitu
La: Anonim11.04.2026, 13:30
RăspundețiȘtergereDoar se spune, nu este o regulă a demonstrației logice.
Dacă nu vă supăraț, *de-al nostru* al cui, că nu se distinge prea bine ce aț dorit să bolmojiț ?
Nu de altceva, însă orice asemănare cu frun grup de ăsta nefericit de fătălăi, îm poate provoca oareșce disconfort. Ca de ex: grupul nătărăilor năuco-netoț din grădina bufnițoiului ! pmt
În rest, achiesez cu celeritate la ng-ngurile domniei voastre !
Camaraz, să nu cedăm ispitelor ! Îndeosebi a celor trupești !
Să fim vijilenț față de spiritul rău, care ne dă tîrcoale ! Sperăm ca lumina sfîntă a Înviorării să-i epuizeze tîrcoalele !
Cu respect și considerațiune, Ceakanău Bosketarul dîn Carpaț
Dintr-o regretabilă greșeală de utilizare a mausului am ajuns pe un blog cu aere de mare gazetă, care publică doar editoriale ! Lungi cît o zi te post. Și plictisitoare. Un fel de conpilație, prelucrată pe ici, pe colea !
RăspundețiȘtergerePe vremuri se ocupa și cu diferite interviuri, feis tu feis, adică ca de la prăzar la plenițar !
Bine că măcar a scăpat de cel mai mare comentator ventuzeoro-găozar, care se intitula Geofraierand. Un curinpupist desăvîrșit.
Noa, acu iar o să sară necamarazii de cur în sus, că iar mă iau de unul și de altul ! pmt
Nu este adevărat, am formulat doar o mică obiecțiune. De fapt vreo două, da ce mai contează !
Mi-a atras atenția, totuși, o formulare destul de îndrăzneață a domnului cu condeiul, potrivit căreia, zice domnia sa, *Proiectul MAGA riscă să se transforme în CACA;* !
Cîtă profunzime ! Să mori tu că riscă ?
Bro prazzy, tu confunzi Casa Albă cu Casa Armății din Craiova, să moare dușmanii lu matale de nu, mînca-ți-aș !
Cu responsabilitate ostășească,
Omu dîn boskeț.
Președintele guvernului spaniol, Pedro Sánchez, a îndemnat din nou vineri membrii UE să suspende acordul de asociere cu Israelul, având în vedere încălcările „flagrante” ale dreptului internațional umanitar pe care le comite: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”.
RăspundețiȘtergere===============================
Șăf cu sînge în instalație, nu trotinetist jîmbat !
Însă, stimaț camaraz, să nu ne încordăm prea tare, ca rîma la sudură: lumina sfîntă a înviorării a ajuns în RO, într-un felinar !
Interesant ar hi ca această lumină să izvorască, de la sine, direct în toate cășîlii domnulu de pretutindeni, nu s-o mînărească niște poki, iar niște fanatici să se calce în picere, pe colo șea, de zici că-s la ruibii (mă rog, ragby, ca să him corecț) ! pmt
Îm place cum pune problema domnu Petrică Sancez, om adevărat !
Camarazi, să ne stimăm reciproc !
Cu responsabilitate și apreciere,
Abosketăriței Nevorbitu
O zi frumoasă și liniștită !
RăspundețiȘtergereBună ziua !
RăspundețiȘtergereFiind în Săptămîna Luminoasă, e bine să ne menținem mințile luminoase ! În ceea ce privește sufletele...mai vedem noi !
STAI, LUMINA-Ț-AȘ FAȚA, CINE-I !?
Dar să nu ducem numele Domnulu în deșert !
@pmt 15.04.2026, 12:35
RăspundețiȘtergereLa : "Acu, dupe Înviorare, se fac rectificări bugetare serioase. Păi cine dreaca v-a pus să vă spargeț cardosanele, pe 8, pe buruieni , mortăciuni și alte inutilităț, numa ca să vă daț bengoș că aveț abundență pe masă !
Noa, acu mîncaț zgîrciuri de mortăciuni, coizonac uscat (loaț cu chișleac, ca să nu vă afecteze la vocale) și OO cu moștar, pînă o să feceț cacaterci !
Și, atenție, 10 mai pică p-o duminică, așea că v-o bagă abia pe 11 !
.........................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Neee!
Cind 10 cade'ntr-o zi de sarbatoare, plata pensiilor militare in cont bancar se face'n ultima zi lucratoare de dinainte de'acea sarbatoare!
@pmt 15.04.2026, 14:14
RăspundețiȘtergereLa : "Noa, era o ipoteză !
Atunci să ne bucurăm, camaraz, ne-am mai scos cu două zile ! Stem un feliu de Boier Bibescu !"
si
@Leon 15.04.2026, 16:24
La : "Si mai bine, avem ce pune pe masa Duminica, de Ziua Tatalui...".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Da!
Da'n iunie va fi dupa 33 de zile!...
Pfoaaaaa, deci mai-iunie tot pe urzici și ștevie mergem !
ȘtergeremUE începe să implementeze unele măsuri pentru reducerea costurilor generate de criza calburanțîlor, printre care cel puțin o zi de telemuncă și reducerea prețurilor de călătorie cu transportul în comun !
RăspundețiȘtergereNoi am furat startul: prețul beletului STM (Societatea de Tîrît Mucureșteni) de la 3 la 5 lei, iar la Metrou de la 5 la 7 lei/călătorie !
E pe țeavă, acu vine !
Iar aia cu telemunca la rumîni, e un feliu de telemuie !
Ne-am scos ! La fel ca și cu *pachetele* domnului cu sprîncenele încruntate, care ne-au băgat în fekală pînă la nară !
E o ipoteză, domnii spețialiști în finanțe și macroeconomie s-ar putea să aibă alte ipoteze !
Aiasta-i doar de kiki, pentru *distragerea de atenție*, așea cum e specificat și la pct.1 din tema de față !
Pesea: Ak, Ak, ici șa pmt, unde zda lu mumă-ta te-ai pitit ? Recepție !
Noa, că iar s-a scăpat pe el Nea Basculă din Onești, iar năucul șef l-a și tras de atenție: bă majure, grije mare ce bolmojăști, că Meapeneaua e zilnic cu okiu pe blogul *Cufurez* !
RăspundețiȘtergereBro, ne-am dat naibii de tot, dacă și birăul ăla de presari de la Meapeneauă a ajuns să-ș facă revista presei cu idioțeniile de la bufnițoi !
Du-te bro de ici șa cu năucelile tale închipuite, că numa de blogul tău de tip *Carici Pogonici* n-are timp ministăru & ilustra lui armată de presari ! Poate ceva de la O&T, ca să vadă dacă nu loviț la temelia democrației scumpei noastre țărișioare !
Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul !
sau
Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul !
Bună dimineața !
RăspundețiȘtergereTilicarii pentru raport, în fața formației...ARȘ !
Pesea: atenșăn, am fo atenționat că az e sărbătoare mare, Izvorul Tămădoirii, deci aveț grije cum vă mișcaț, ca să nu cădeț în abatere ! Dăjea am fo prelucrat, cu LC pe bază de semnătură și înscriere în OZU.
Pe scurt, e ceva cu Agheazma, care trebă băută la prima oră, pe stomacul gol !
ATENȚIUNE: e vb de apa chioară mozolită de țîrkovnic la cășîli domnulu și nu de hailaltă agheazmă, de tipul Zamă de Corcodele la sticluțe de parfum (vez cazul Leon), or Zama de Electroz / Pufoaică *Adio Mamă* (vez cazul Akoarde), sau Ciucaș la Butoi (vez cazul Apevilă) !
Mai era camaradele cumandur tehnocrat/tigri 2/ motănelul kkcios (RIP +++) , care o aghezmuia cu Frecție Galenică , ca tînăr tilicar înmatriculat la Lemeu, apoi cu lichid de dejivrare în amestec cu petrol lampant, ca tilicar șăf hangar caricioptere la Alexeni !
Deci, atenție cum vă mișcaț și az !
Domnul ne veghează și ne îndrumă pașii pe calea cea bună ! Sau dreaptă !
Zeița Pax hie cu noi !
Slava Harmistițiul !
PMT@ nu fii tantalau.Renunta la tărie ca îți pui ficatul în pioneze .Ajungi dependent etilic și în final dai în ciroza hepatica și numai prinzi vârstă de 80 ani.
RăspundețiȘtergereCumpără toamna 200 Kg struguri Merlot și fa-ti vinul tău.La 2 Kg struguri îți iese 1l vin și la un consum de 100 ml /zi acoperi 1 an.Vinul rosu consumat moderat este medicament și nici nu-ti face avion la cap.
Rachiul,slibovita,votca dăunează grav sănătății.
Idem fumatul.
Mă confunz amice ! Crecă ai vrut să i te adresezi lu Don Akoarde, zis și Drojdierul din Sevilla !
ȘtergereNu cred că mai are rost să reiau faptul că, datorită fortonașelor la care sunt cuplat ca un saiborg, nu mai consum nici măcar șampanie pentru copii ! Prohibiție totală, de hă-hăăăă, că nici nu mai țin minte !
În altă ordine de idei: mă piș pe borhotul ăla de merlot, pe care tu îl denumești medicament ! Moderat sau nu, alcoolul este toxic . Glumițele astea cu pălinca cu slană, pe sistem ardelenesc și cu vinul de doagă, pe sistem prăzăresc, cum că ar fi sănătate curată, sunt niște povești nostime. Am drojdit suficient, cîndva, ca să știu despre ce vorbesc !
Și în altă ordine de idei, că tot sunt cam nevorbit:
============================================
*Rezumat generat de AI
Regula de bază este: scriem fii (doi de „i”) la imperativ afirmativ și conjunctiv prezent, iar fi (un singur „i”) în restul situațiilor, inclusiv la imperativ negativ.
Fii (2 de i): „Fii cuminte!” (ordin/sfat), „Vreau să fii atent” (conjunctiv).
Fi (1 de i): „Nu fi obraznic!” (negativ), „Voi fi acolo” (viitor).
Detaliere:
Fii (cu doi „i”)
Imperativ afirmativ: Fii serios! Fii drăguț!
Conjunctiv prezent (afirmativ și negativ): Să fii bucuros. Să nu fii supărat.
Viitor (format cu conjunctiv): O să fii premiat.
Fi (cu un singur „i”)
Imperativ negativ: Nu fi nebun! Nu fi copilăros!
Infinitiv: a fi
Condițional prezent: aș fi, ai fi
Conjunctiv perfect: să fi fost, să fi știut
Viitor: voi fi, vei fi
Sfat: Dacă poți înlocui cu „nu fi”, atunci se scrie cu un singur „i” (ex: Nu fi prost! / Nu fi rău!). *
==========================================
În concluzie, corect este * nu FI tăntălău* !
Iar dacă te găbjăște Don Akoarde, jar mănînci, pînă ai să te piș numa Merlot zborșît !
În rest, sunt absolut de acord și achiesez cu celeritate la pedeveurile tale.
Cu vrîsta mai rămîne de văzut, amice !
Camaraz, daț năvală la benzinării ca să vă faceț stocuri ! Prețurile sunt în cădere, pentru cîteva zile !
RăspundețiȘtergereLa canistre de 20 litri !
Valabil pentru camarazîî de la țărănoaia, că ici șa în Mucurești...unde dreaq s-o depozitezi !
Lăsaț dreaca Merloatele și zama de corcodele și puneți-vă la cămară stocuri de alimente care nu au termen de garanție, sau cu garanție pe termen mare ! Plus ceva apă îmbuteliată, plus curpapir, lanternă și alte cele !
Dacă mai aveț cu ce, că v-a mîncat în găoz să vă cheltuiți ajutoarele sociale pe 8 și 9 ! V-au trebuit OOle vocsite, așa natiur nu erau bune !
Hai, hai, vă curg la unii toată ziua balele pe la bufnițoi, cu fel de fel de năuceli idioate, în loc să vă organizaț pentru primele 90 de zile de rezboi !
Bună dimineața ! Și cam atît.
RăspundețiȘtergereNu de altceva, însă sar unii de cur în sus că, uite, iar a apărut diliul și alea-alea !
Așea că, mai bine bag un Merloate, în loc de Abocalmin, ca să-m zboare avioanele dîn cap ! Poate apuc 8zeciși , ca să văz dacă se hîmplinește previziunea camaradelui ing.bib.Leo, aia cu dispariția varșoviștilor, fără să mai vadă cîte ceva în plus pe cardosane !
Teheranul anunță că este gata să pună lacătul, din nou, pe Strâmtoru Găozmuz.
RăspundețiȘtergereExact ce vă spuneam asear pe la 22, da voi la ora asta steț dăjea pă horcăitelea și umpleț perna de bale, n-aveț voi timp de aroganțe !
Camaraz, daț năvală în benzinării ca să vă faceț stocuri, că parcă vă văd pe ăștia de la alde țărănoaia că o să motocosiți iarba la vară cu mînurile !
Pesea: dincle, din păcate, pagina este blocată de Departamentul de Presă al Meapenelei, care este în CURs de realizare a revistei presii, pentru domn Răducu ! Cică durează pîn pe la 10 ca să descifreze comentariile codate ale Dactărului Menghelea Călin File de Prostie și pamfletele panglicarului majur Basculă ot Onești !
Pe surse, am informații certe că și Departamentul General Juridic și de Creștere a Calității Vieții tot de acolo își trag seva, cu toate că au habonament permanent la *Lumea Justiției* !
Bufnițoiul e ca un far călăuzitor !
(Scuzaț incoerența și salturile, fără nicio noimă, de la un subect, la altul; posibil de la avioanele dîn cap, care or început să se ridice în aer, de la prea mult Merlot)
Camaraz, ne mai auzim dupe 3 mai !
RăspundețiȘtergereTur de forță pe la neamuri: ceva fini, niște veri și alte rude de astea, de nici habar nu mai am de ele !
MUIne ceva bagaje și completări pe la cadăuri, că vorba aia, nu poț merge în vizită cu mîna-n cur, ca gherțoiu !
Gata, pus și gumele de vară la cazan. 310 mangoț pentru șkimb sezonier + înlocuit o valvă care-ș dădea aere !
Dacă dă la știri la TV pe unul care a fript-o cu 240 pe A1, să știț că eo am fo ăla ! Primaș dată survolez zona de responsabilitate alu Geoane Unu (ăla de și-a vîndut hacordeoanele ca să-ș cumpere clanțe la apartament), apoi alu Leoane (ăl care face paranghelie cu zama de corcodele, la glajă de o litră ! Sau, mai corect, cu O GLAJĂ de o litră, ca să nu i se activeze avioanele dîn cap !) !
Zeii fie cu voi !
Probabil că voiu mai interveni, din diferite locații, întrucît îm iau și leptoapa cu mine !
Hai, păliț uăi !
Vă mulțumesc anticipat: 🖕🖕🖕& 👉👌
Cu respect, Mojiu
sa nu uiti:💻
ȘtergereMergi să-ți arzi neamurile?Te duci cu un deodorant de 10 lei și stai pe capul omului 4-5 zile este?Definiția eficienței!
ȘtergerePentru calatorie ia-ti "psiphon3" sau altu' si vb de unde vrei ,incl. singapore,india,....samd
RăspundețiȘtergerec-asa facea si redoaga de se dadea mare cu calatorii pe google maps.Doar ca baga si niste poze de pe net ca sa fie mai convingator.
In rest: dicstractie placuta, sa nu te enervezi ca sar fortonasele din filet si mai ales draiv seif, cu toti tembelii astia de pe sosele,alcoolisti,drogalai....si alti frustrati 🚘↕️↪️🫡
Mnă dimineața.
RăspundețiȘtergereObserv că unii-s ca huhurezii (a nu se confunda cu specia *cufurezul claudiot cu ceoku mare*) ! Deh, păsări de pradă.
La: ifrim19.04.2026, 06:27
RăspundețiȘtergereMergi să-ți arzi neamurile?Te duci cu un deodorant de 10 lei și stai pe capul omului 4-5 zile este?Definiția eficienței!
==========================
Vai, aceste vorbe ne doare !
În general, cam așea e. Dacă ar hi dupe mine, unii/unele neamuri nici măcar șpreiul nu-l merită. Sunt multe de spus, însă nu-i cazul.
Pentru finii ăș mai tineri s-au pregătit cadoaie consistente, de pe la Zara Hăom.
Pacea hie cu voi.
La: Akord18.04.2026, 21:49
RăspundețiȘtergerePentru calatorie ia-ti "psiphon3" sau altu' si vb de unde vrei ,incl. singapore,india,....samd
==========================
Da, acu am citit și eo cîte ceva despre această aplicație. Prea complicat, prea ca la țară !
Mi-aduc aminte ce aroganțe aveaț în program, acu fro 3 ani, cînd am trecut de pe Nokia 6300șiceva, pe smartfon ! Las că știm noi, nu uităm !
Sau de caștocăreala de pe timpul cînd aveam încă Dacea 1300, despre cum s-o rezolv cu navigația, cu dezaburirea, aceul și alte glumițe de astea !
Las că știm noi, hahalerelor care steț voi hahalere !
@pmt 19.04.2026, 10:57
RăspundețiȘtergereLa : "Pesesea: Și nu uitaț că a apărut un număr nou al Obositorulu Militar !
....
Pe pag.1 este o poză cu Bastilia și cu puțotilicarii apsolvenț, care se bucură ei mult că au *scăpat* de teama catalogulu ! ....
....................
... iar în dreapta unul dintre pavilioanele cu sali de clasă.
...............
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Pentru cel care'n '82 era maiur batrin s'avea vreo 20 de ani de regiment...
Daca'n dreapta pozei este unul dintre pavilioanele cu sali de clasa unde era (pe vremea lui) pavilionul cu dormitoare???
Ooooo, aceste vorbe mă ucide ! E vorba despre ce se vede în poza respectivă, nu despre vremurile cînd Emil Bodnăraș încă mai inspecta șantierele construcției ssmd !
ȘtergereNu mai umbla cu șușanele dă genul !
Pace !
Camaraz, mi-a plăcut să fac afaceri cu Domniile Voastre !
RăspundețiȘtergereNe *auzim* în mai !
Să vă regăsesc și mai dăștepț, și mai bogaț !
Până la urmă cine a fost DARIE ăsta care nu trebuie să uite - și ce a făcut el mai relevant la viața lui ?
RăspundețiȘtergere@Leo 19.04.2026, 14:17
RăspundețiȘtergereLa : "Până la urmă cine a fost DARIE ăsta care nu trebuie să uite - și ce a făcut el mai relevant la viața lui ?".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Oooofff, of, of!....
Titlul articolului este "Sa nu uiti, Darie" (Zaharia Stancu)...
O simpla intrebare adresata domnului "Goagăl" ar fi dezlegat enigma!
@MA, putem schimba putin Titlu in "Sa nu uiti Leo, sa mai treci si pe la noi, pe Blog ...!!
Ștergere@Leon
ȘtergereE greu ca să te insinuezi în decor , alături de un gigant al culturii , erudit academician talentat și foarte fecund gazetar pmt .
RăspundețiȘtergere@pmt 19.04.2026, 11:42
La : "Ooooo, aceste vorbe mă ucide ! E vorba despre ce se vede în poza respectivă, nu despre vremurile cînd Emil Bodnăraș încă mai inspecta șantierele construcției ssmd !
Nu mai umbla cu șușanele dă genul !
Pace ! (***chestia cu "Daca'n dreapta pozei este unul dintre pavilioanele cu sali de clasa unde era (pe vremea lui) pavilionul cu dormitoare???"***).
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Eiii, na!...
- poza din ziar este facuta (cum privim la ea) din partea stinga a pavilionului "Comandament" (cel cu Sala de festivitati de la parter)
---- in dreapta pozei este pavilionul Dormitoare
- de vazut pozele 3 si 4 de sub titlul articolului (cu liceul) facute din partea dreapta (cum privim la ele) a pavilionului Comandament
---- pavilionul din stinga este pavilionul Sali de clasa, continuat cu pavilionul Sala de sport
Da' asta nu va place? Ca doar este si a fost "creme a la creme" inca de de la inceput
RăspundețiȘtergerehttps://www.google.com/imgres?q=liceul%20militar%20dimitrie%20cantemir&imgurl=https%3A%2F%2Fbacplus-assets.b-cdn.net%2Fphotos%2F297-lg.webp&imgrefurl=https%3A%2F%2Fwww.bacplus.ro%2Fi%2Fcolegiul-national-militar-dimitrie-cantemir-breaza&docid=tHVgWTKIs3xU2M&tbnid=7IC_eC2Ha3oUBM&vet=12ahUKEwiA0uuqyPqTAxUN0QIHHRlWEz4QnPAOegQIHhAB..i&w=1200&h=893&hcb=2&ved=2ahUKEwiA0uuqyPqTAxUN0QIHHRlWEz4QnPAOegQIHhAB
@Akord 19.04.2026, 21:50
RăspundețiȘtergereLa : "Da' asta nu va place? Ca doar este si a fost "creme a la creme" inca de de la inceput
https://www.google.com/imgres?q=liceul%20militar%20dimitrie%20cantemir&imgurl=https%3A%2F%2Fbacplus-assets.b-cdn.net%2Fphotos%2F297-lg.webp&imgrefurl=https%3A%2F%2Fwww.bacplus.ro%2Fi%2Fcolegiul-national-militar-dimitrie-cantemir-breaza&docid=tHVgWTKIs3xU2M&tbnid=7IC_eC2Ha3oUBM&vet=12ahUKEwiA0uuqyPqTAxUN0QIHHRlWEz4QnPAOegQIHhAB..i&w=1200&h=893&hcb=2&ved=2ahUKEwiA0uuqyPqTAxUN0QIHHRlWEz4QnPAOegQIHhAB ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
- nu era vorba despre nici vreun fel de comparații între licee militare
- ducerea discuției în alte direcții este o veche meteahnă a voastra, a haitei de maidanezi
Dacă insiști... liceul despre care vorbești avea și "rolul" de educare a odraslelor dilimandrite ale mărimilor "iepocii" (sigur... ei nu erau majoritari acolo)! Educare pe care părinții lor nu o mai puteau "produce"... Ceva de genul clasei special create pentru "educarea" lu' "mă'sa Mișu" (cum ii zicea Vadim fostului ne-rege Mișu) - o adunătură de copii de toate felurile în care Mișu să afle că_cum îi treaba in realitate!
@Mos Alecu
ȘtergereAbsolut gresit!!
Ti se vede de la o posta provenienta "proletara" adunata de prin fabrici si uzine
Cunosti macar conditiile care permiteau simpla accedere (doar dreptul de a te prezenta la concurs) in LM pe baza mediilor celor ultime 4 clase de sc. generala ?
Asta doar pentru a ti se permite sa participipi la examene.Cunosti conditiile si modul de selectare a corpului profesoral.Ai auzit macar ceva despre profii Jebeleanu sot /sotie? ...si sunt doar doua exemple.
Hai sa-ti trimit si ultimele rezultate si compara-le cu liceele civile majoritare in Ro
Cat despre sculerii/matriteri pe care i-am avut colegi in Sc.Of iti pot da exemplu pe fostul meu coleg de banca de profesie cazangiu dintr-o intreprindere din Buzau Diferentele dintre ei si noi LM-istii constau in doua lucruri esentiale
1- "Ei" fara exceptie pe ultimele locuri in pericolul exmatricularii in fiecare an
2-"Ei" solda=750 lei "Noi" solda=75 lei ......noi bagam carte in capatanile alea seci,ei plateau sambata si duminica in invoire cate o bere,doua.Pentru ca puteau!
concluzia? Nu vorbi despre ce nu ai vazut si nici nu ai trait
PS iti trimit alaturat ultimele rezultate oficiale, sintetice ale LMDC.Probabil ca tot "puii de comunisti" le-au obtinut
PPS ca de golanii veniti din civilie sincer am fost si sunt satul.Sunt multi intre generalii de azi veniti pe filiera indirecta/indecenta incadrati direct cu grad de mr. sau lt.col
actualmente "generali de carton" politrucizati.Nimeni dintre militari nu are ce astepta ceva bun de la ei(exista si exceptia care intareste regula-umflatul ciuca plenitarul)
*cunosc personal inginer angajat la SMURD cu grad/functie de lt.col. direct la incadrare.Banuiesc ca si prin armata sunt cu gramada.Hai ca la SMURD ar fi poate de acceptat dar in armata asa ceva nu cred ca ar fi corect(ma refer in primul rand ca eficienta din toate pdv militar)
deci:https://www.bacplus.ro/i/colegiul-national-militar-dimitrie-cantemir-breaza
...se vede clar si pierderea in clasamentul national,din pacate.
**Cand am dat eu examen nu am fost la concurs "dăcât" 7,4/loc dupa trecerea de probele eliminatorii(vizita medicala si cea psihologica +probele sportive care nu erau ca pentru "gogosarii" astia din ziua de azi 😁🫡
Asa ca se cam stie ce e cu "coieziunea armatei " cand varfurile sunt politizate si/sau incompetente in mare majoritate(vezi acelasi exemplu de "plotonereasa" Ciuca ajunsa lt.col. prin reactivare dupa sase luni de la iesirea la pensie....ceva de genu'....dupa care iesita iar la pensie de asta data cu alt grad si functie 🤢
@Akord 20.04.2026, 15:46
RăspundețiȘtergereLa : "@Mos Alecu
Absolut gresit!!
Ti se vede de la o posta provenienta "proletara" adunata de prin fabrici si uzine.............................................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
De ce nu-ti vezi de năcazurile tale, Dez-Akord-atule?
Cind era sa dau si eu examen de admitere la LM, cu vreo 9 pe loc, am fost (numai) 5 (cinci) insi pe care, comandantul LM, ne-a dat in primire unui capitan cu ordinul: "Sa nu dea dracu' ca la controlul medical sau la probele sportive sa fie vreunu' respins! Raspunzi cu capu' ! Ei sint admisi!".
Mai pe urma ne-a explicat capitanu' ca eram deja admisi din cauza de medie generala peste 9,5 in anul scolar anterior.
Asa ca mucles, maidanezule!
Cit despre muhaielele unor "marimi" din Bucale trimise la "ieducare" la LM-ul vostru... asta-i situatia. Ca nu era sa fie trimise la dracu'n praznic la celalalt LM!
@Leo 21.04.2026, 08:39
RăspundețiȘtergereLa : "@Leon
E greu ca să te insinuezi în decor , alături de un gigant al culturii , erudit academician talentat și foarte fecund gazetar pmt .".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Eiii, hai, curaj, că nu-i mai mare decît giganții alături de care te "gigantești", "gigantindu-ți gigantele giganturi!...
Dez-Akord-atule esti, ca de cind te stiu, dobitoc pe de'a'ntregu' !
RăspundețiȘtergereCum sa pic dind foaia goala cind fusesm declarati admisi fara examen???
"Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat miercuri, 22 aprilie, că proiectul legii salarizării va fi publicat pentru dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare, „indiferent ce se va întâmpla peste 5 minute sau peste o zi sau peste două”."(ziare.com)...!!
RăspundețiȘtergerePentru economie de spatiu de memorie...
RăspundețiȘtergereAnonim24.04.2026, 10:36
Aici găsiți anexa cu coeficienții de funcție și solde de grad
https://snpp.ro/wp-content/uploads/2026/03/GRILA-VI-snpp.pdf
Burebista24.04.2026, 10:40
Și aici găsiți proiectul de lege.
https://snppc.ro/a-aparut-primul-draft-al-noii-legi-a-salarizarii-bd11624
Burebista24.04.2026, 10:58
Vrs pentru înmulțirea cu coeficientul funcției sau a soldei de grad brute va fi 4325 lei . Apoi se va indexa sau nu în fiecare an prin legea bugetului de stat.... Vor fi maxim 20% sporuri. Solda de comanda este inclusă în coeficientul funcției. Separat de cei 20% sporuri se acordă pentru lucrul de noapte un spor 25% în funcție de numărul de ore lucrate și 100% pentru sdsl la fel în funcție de numărul de ore lucrate, dacă pentru acestea sdsl nu se acorda libere suplimentare, și cm nu o sa se poata acorda ( pentru 8 ore lucrate trebuie acordate 16 ore liber , deci pentru o zi trebuie acordate 2 zile in cursul săptămânii... dacă lucrezi și sâmbătă și duminică ar trebui sa mai vii la muncă vineri...😂)se vor plăti. Gradațiile cică vor fi 6 ... De fapt doar 5 pentru că prima este zero și corespunde cu solda reiesita înmulțind coeficientul din tabel cu vrs ... Următoarele gradația 1 de la 3-5 ani +7,5%
Gradația 2 de la 5-10 ani + 5% ,
Gradația 3 de la 10-15 ani + 5%
Gradația 4 de la 15-20 ani +2,5%
Gradația 5 de la 20-25 ani și peste +2,5% .
După stabilirea SF în funcție de vechimea fiecăruia se calculează sporurile raportat la acea SF
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Mdaaa!
Aceleasi ciuciureli publicate mai intii de sindicatul penitenciarelor, apoi de Europol...
Cu astea ori au vrut sa testeze reactiile naucilor, ori au fost intocmite de niste finantisti cu pregatire la "Șprițu haret", facultatea de limba populatiei Republicii Nauru!
Burebistule, vezi ca nu se vorbeste despre Vrs (valoare de referinta sectoriala). Se vorbeste doar despre Valoare de referinta....
Citeva chestii ciudate:
- generali (demnitari ai statului roman) pe functii de executie
- solde la functii de executie mai mari decit soldele functiilor de comanda... apropiate de maximumul acestora din urma (la acelasi grad)
În fine valoare de referință. Pentru cei mai în vârstă un fel de VRS ... Egal și pentru SF și pentru Solda de grad ... Să vedem dacă va fi pusă în aplicare cum se spune de la 1 iunie 2027 . Poate după se vor putea actualiza și pensiile militare pentru că spre deosebire de 153 în legea asta nu scrie că se aplică etapizat in 3,4,5 ani ... Scrie doar că cei care au solde sau salarii mai mari decât cele din noua lege le vor pri6in continuare pe cele mari până vor fi depășite de cele noi ... Cei nou încadrați vor primi salariile din noua lege chiar daca sunt mai mici decât ale celor vechi rămași în plată. La fel că la pensiile civile.
ȘtergereAșa la o citire rapidă pate mult mai simplă decât legea veche 153 sau celelalte de dinaintea 153.. La un mic calcul, dacă mi s ar actualiza baza de calcul și pensia după salariul și sporurile din noua lege , pastranduse 100% din net , as avea o creștere de 3500 net ... Dacă se va face că la magistrați cu 70% din ultimul net sau din netul mediei, as avea o creștere mica de vre o 300 lei ... Mai mică decât indexările pierdute în ultimi 2 ani ... De vr-o 1000 lei net... Lunar.. 🤔😎
..deci GRADAȚIILE ar depăși " > 24,xx %"..‼️ o SF=100 lei la gradația a 6-a ar fi ="124,xx"lei..‼️😜
Ștergerehttps://www.dcnews.ro/creste-varsta-de-pensionare-pentru-militari-si-politisti-dar-si-stagiul-minim-de-cotizare-ilie-bolojan-nu-se-mai-poate-sa-fie-15-20-de-ani-trebuie-sa-fie-mult-mai-mare_1049301.html
RăspundețiȘtergereOare ce o avea în gând să facă premierul Ilie ....
RăspundețiȘtergereÎn ceea ce privește contribuția aplicată pensiilor mai mari de 3.000 de lei, premierul a susținut că aceasta are rolul de a menține sistemul medical.
„Și acel 10%, pe diferența de la pensia care este peste 3.000 și până la 3.000 de lei, este o sumă cu tot respectul pe care fiecare om care ajunge într-un spital ar trebui să o plătească. E o formă de contribuție. Nu funcționează lucrurile altfel”, a mai spus Ilie Bolojan. Scrie pe Mediafax .din interviul de la Europa fm.
Oare o avea de gând să introducă CAS pe toată pensia???
Și încă una de la Ilie....
RăspundețiȘtergerehttps://www.mediafax.ro/politic/ilie-bolojan-nu-e-in-regula-ca-un-colonel-care-a-iesit-acum-sapte-ani-la-pensie-sa-aiba-o-pensie-mult-mai-mica-decat-un-caporal-23725883
Mnă dimineața stimaț camaraz !
RăspundețiȘtergereVăz că prea multe nu se-ntîmplară cît fusăi plecat prin sat. Sper că steț la fel dă dăștepț și de bogaț ca atunci cînd plecai teleleu ! Sau, pemeteleleu, cum ar zice camaradul Akoarde, un ilustru absolvent cantemirist- clasa maestrulu Jîmbeleanu.
Scuzaț dialecticu, însă numa ce mă-ntorsăi de pe meleagurile lu Geoane Unu (știț voi, camaradele care și-a vîndut țîmpoiu cu 120 de baș, ca să-ș cumpere clanțe la ușe) !
Deocamdată cam asta e. Adică puțin și bun.
Să-i dăm o limbăncureală și lu MA, că așa se cuvine cînd intri în casa omulu: MAGA - adică Moș Alecu Griit Aghein, să nu se înțăleagă cine știe ce .
Respectele cuvenite pentru toate categoriile înscrise la sistemul de pensii MILITARE de stat: cap de cretă, paznici de pîrnăi, detectivi etcsamd
Să vedem ce s-a mai discutat, ca să știu ce molfăiesc.
mos alecu19.04.2026, 15:24
RăspundețiȘtergereEiii, na!...
- poza din ziar este facuta (cum privim la ea) din partea stinga a pavilionului "Comandament" (cel cu Sala de festivitati de la parter)
---- in dreapta pozei este pavilionul Dormitoare
- de vazut pozele 3 si 4 de sub titlul articolului (cu liceul) facute din partea dreapta (cum privim la ele) a pavilionului Comandament
---- pavilionul din stinga este pavilionul Sali de clasa, continuat cu pavilionul Sala de sport
==============================
1. Corect, așa este. În pavilionul din dreapta sunt dormitoarele. O parte din dormitoare. În anumite perioade a funcționat ca pavilion mixt, cu săli de clasă la ultimul etaj.
Mai este și al 2lea pavilion de cazare, cel din spatele sălii de/cu mese, construit ceva mai tîrziu, cînd efectivele de minitilicari crescuseră la peste 1000 de suflete. Tot ceva mai tîrziu s-a construit și minipoligonul de tragere cu Geko.
2. Uăiiiii MA, da di ci nu spusăș bre că ai făcut Lemeul la Clung ?
Ioi, doamne feri ! Ia ne spune mnetale nouă, măcar ai dat mîna cu Tata Nițu , la admitere ?
Uăi, tu sigur ai avut-o dirigintă pe Debren, ai făcut chimia cu Bejinaru (Vaca), fizica cu Mezinu , istoria cu Stratan, mate cu Călin sau Cîmpan, rusa cu Debren (EL) și edocația fizică cu diliul de Cristea !
Uăiiiiii ! Pe cine ai avut cdt B. bro, pe Berleanu, sau pe Țiței ?
3. N-am prea înțăles eo ezagt cum o fo cu admiterea aia alu mnetale direct pe media din ultimul an de școală (!), da nici nu mă interesează prea mult ! Important e că ne-am călcat pe urme !
Și eo am avut colegi care au venit din șicoala generală cu 10 pe linie, însă dupe primele extemporale (de stabilire a nivelului real de dobitoceală) s-a dovedit că nu erau nici de 5 ! Decalajul între cei veniți din liceele de top din marile orașe (Suceava, Iași, Bacău, Focșani etc) și țărănoii de la Cuca era prăpăstios ! Unii făcuseră chimia cu profa de biologie și nu văzuseră în viața lor un laborator adevărat, alții au studiat fizica la educația fizică, etc, iar alții s-au pierdut pe drum, ca repetenți, fără drept de a mai consuma aer și resurse prin Lemeu !
Uăiiiii , poate am fo împreună la acelaș țenaclu literar, sau la cor, sub zbagheta lu Călin (nu ăsta Menghelea, de bîntuie și p-aciulea cu emoji) !
MAGA !
Noa, curios cum sînt am tras nițel cu okiu peste drum, unde bag sama că, sub bagheta maestrulu Cufureț, activii dau mumu mumu pasivilor ! Și invers !
RăspundețiȘtergereCa să nu mai orbecăiască domniile voastre dupe asemenea buneciuni, iacă că vă aduce mojiu dovada:
==========================================
Randoom
Pai sa se faca,gunoaiele militare in activitate care au tacut cand au fost masacrate pensiile militare,merita sa iasa la pensie la 65 de ani si o sa iasa la 65 de ani.
vineri, 24 aprilie 2026 la 21:37:39 EEST
Rezervistul
Randoom...Tare m as bucura dacă Ursula se răzgândește propunând o vârstă și mai mare un 70-75 ani...de ieșit în pensie a militarilor...că tot spune ca fondurile sau împuținat...Adică să se moară la locul de muncă...
Sense
Gunoi e în tărtăcuța ta bai @randoom care cu siguranță atunci cand erai în activitate erai un mare revolutionar.
sâmbătă, 25 aprilie 2026 la 07:52:37 EEST
======================================
E un smardoi general ! Adică ceva de jenul * Uniț pînă la moarte* !
"În ultimii ani, indexarea valorii pensiei celor care au ieșit în anii anteriori nu mai este legată de gradele celelalte, am ajuns într-adevăr într-o situație care, pe bună dreptate, nu e în regulă, ca, de exemplu, un colonel care a ieșit acum șapte ani la pensie, să aibă o pensie mult mai mică decât un, nu știu, caporal, un maistru militar care este acum, iar asta nu poate fi corectată de pe zi pe alta”, a mai declarat Ilie Bolojan"
RăspundețiȘtergerePremierul Bolojan o avea ceva in gind in acest an, deoarece Bugetul MApN la capitolul Asistenta Sociala in 2026 este mai mare cu 7 2% fata de 2025 (6,54/6,10 mld.lei) stiind ca procentul de alocare in 2025 fata de 2024 a fost de numai 2,5%, anul cind pensiile militare n-au fost indexate...!!
A se citi 7,2% !!
ȘtergereDa, da, era musai să faci corectura asta ! Acu totul este mai clar
ȘtergereLa: @Akord 20.04.2026, 15:46
RăspundețiȘtergereLa : "@Mos Alecu
Absolut gresit!!
Ti se vede de la o posta provenienta "proletara" adunata de prin fabrici si uzine
===================================
Uăi nebunule care ai beut tu toată apa de la șoareci, ce proletar visezi uăi ! Nu ți-a zis omul că a fost admis la Lemeu ? Pe care mai mult ca sigur că l-a și absolvit !
Ce tot o arzi cu Jămbeleanu ăla ! La fel te pot și eu întreba, bro tu ai auzit frodeat de soții Vaca & Gibonu ? Î ? Premii pe la olimpiade internaționale și alea alea !
Îm aduc aminte de prostănacul ăla de Cezar Bulă, care ne tot zăpăcea cu nuș care profesor de mate, pe care l-a avut el, o somitate de nivel mondial, însă idiotul habar nu avea cum e cu calculul suprafețelor și, în logica lui de idiot, dacă un metru pătrat era un pătrat cu laturile de cîte 1m, atunci 3 kmp era un pătrat cu laturile de cîte 3km ! Ca să nu mai zic că, de dăștept ce era de la atîta matematici făcute cu somitatea aia de prifesor, n-a reușit veci ca să-și termine de numărat zîmții de la baineta pomnal !
Acu, vorba lu MA, ca să spunem adevărul adevărat, dupe ce ne-am adunat în șicoala militară, s-a dovedit că cei mai destupaț la minte, mai șmekeraș, mai gagicari și mai pă felie erau cantemiriștii. Ăștia veniț de la Clung zici că eram speriaț de boambe ! Păi ce să ceri de la niște copkii ieșiți din chilia lu Daniil Sihastrul, din vîrful Dealulu Cocora !
Bro, aceste vorbe ne doare !
La: Leon25.04.2026, 09:26
RăspundețiȘtergerePremierul Bolojan o avea ceva in gind in acest an (...)
===================================
Da. În gînd s-ar putea să aibă niscaiva gînduri. Ca de exemplu cu ce o să se ocupe el, în viitorul ff apropiat. Probabil că va continua să salveze Romania, împreună cu frițișorii ! În schimb, în cap...are doar o gaură de o anumită natură, formă și cu un miros specific, care i-a luat locul creierului ! De fapt s-au inversat, între ele !
Propun să punem nijde pariuri. Eo zic că nu mai apucă Zioa Copkilulu !
Pace !
Juma din torietățili din RO s-au activat pen că *a căzut* o dronă în Galaț, de i-a spart șura unui magraon !
RăspundețiȘtergereCioroiplane *ridicate* în aer, alerte de gradul zero, miliție, securitate, presă (de fapt niște zmîngălici), smurdu, harmata ultra, primari, jăndari, populație evacuată, MAE, etcsamd, de te sperii bro, numa cînd te uiț la tevea !
Doamne feri să se rătăcească fro *Satană* de aia, că ne-am dat dreq ! Mai ales acu cînd Otanu mai e fix ciuciu, iar ăi de la Deveselu au sigilat și au plecat în vacanță la Maiami Bici !
Hai, hai !
Marș la Moscova !
Da nu mi-e frică, cînd știu că avem caporali veterani care au luptat la pază depozite&magazii prin Afganistan (azi cu pensia cît alu Ifrimea & Akoarde la un loc) și generali doftoroi în Arta Rezboiulu ! Mai ales înstelații din rezervă, niște adevăraț Sun Țu, cacum ar hi marii strategi de pe la Latrina 3 Mîndreanu, Bălăcescu, Barbă, plus alte specimene fonfănite și agramate de pe la 2 și 1/4 !
Doamne feri, de pușcă ăștia o Volhoavă p-aciu prin zona Meriot, îm zboară izmenele de pe sîrma din balcon, tocmai pe turla Crătedralei Mînuirii Neamurilor !
Zeii păcii hie cu noi !
Uăi, da unde plm aț dispărut, bro ? Pînă mai acușica vă îmbulzeaț la comentat, cu fel de fel de calcule și alte năuceli, iar acu aț intrat tonț în silențio clampa !
RăspundețiȘtergereHai, îl înțeleg pe Akoarde- ăl de a făcut romîna cu Jumanji, la Breaza, că a pus botul și s-a retras pe caz de surplus de mumu-mumu (plăcuțe suedeze, pentru neinițiați și mUE pentru ăi mai cu esperiență), da ceilalți ?
Acu, nu că ar fi produs fro unul cine știe ce bunăciune de comentar, însă mă mai băgam și eo la o aroganță, la un deranj ceva...
Asta e, la tăț ni-i greu, da nu la fel !
Se pare că Sptămîna Luminoasă a produs efecte și a modelat caractere ! Sau, mai bine spus, a șlefuit anumite caractere !
Altă viață, titan ais !
Pace
@pmt 25.04.2026, 09:00
RăspundețiȘtergereLa : "mos alecu19.04.2026, 15:24
Eiii, na!...
- poza din ziar este facuta (cum privim la ea) din partea stinga a pavilionului "Comandament" (cel cu Sala de festivitati de la parter)
---- in dreapta pozei este pavilionul Dormitoare
- de vazut pozele 3 si 4 de sub titlul articolului (cu liceul) facute din partea dreapta (cum privim la ele) a pavilionului Comandament
---- pavilionul din stinga este pavilionul Sali de clasa, continuat cu pavilionul Sala de sport
==============================
1. Corect, așa este. În pavilionul din dreapta sunt dormitoarele. O parte din dormitoare. În anumite perioade a funcționat ca pavilion mixt, cu săli de clasă la ultimul etaj................................................
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
S'o luam pe bucățele:
1. La: "Mai este și al 2lea pavilion de cazare, cel din spatele sălii de/cu mese, construit ceva mai tîrziu, cînd efectivele de minitilicari crescuseră la peste 1000 de suflete. Tot ceva mai tîrziu s-a construit și minipoligonul de tragere cu Geko."
************
Aiestea nu le-am mai prins!
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
La : "Ia ne spune mnetale nouă, măcar ai dat mîna cu Tata Nițu , la admitere ?".
*************
Nu la admitere, dar a fost loctiitor al comandantului de companie (tata Gușu).
^^^^^^^^^^^^^^^^^
La: "Uăi, tu sigur ai avut-o dirigintă pe Debren, ai făcut chimia cu Bejinaru (Vaca), fizica cu Mezinu , istoria cu Stratan, mate cu Călin sau Cîmpan, rusa cu Debren (EL) și edocația fizică cu diliul de Cristea !"
*****************
Diriginte nu Debren;
Chimia cu Bejinaru, fizica cu Mezinu, istoria cu Stratan, rusa cu Debren Oleg, ed.fizica cu cpt.Ilie!
^^^^^^^^^^^^^^^^^
La : "Uăiiiiii ! Pe cine ai avut cdt B. bro, pe Berleanu, sau pe Țiței ?".
********************
Pe vremea mea nu erau batalioane! S-au "inventat" mai tirziu... pe vremea unora mai "tinerei".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
La : "Uăiiiii , poate am fo împreună la acelaș țenaclu literar, sau la cor, sub zbagheta lu Călin (nu ăsta Menghelea, de bîntuie și p-aciulea cu emoji) !”.
*************************
Nu le-aveam cu cenaclurile literare!
Cor, da!
Bagheta lui Calin! Unele repetitii cu instrumentistii de la fanfara liceului, sub diriguirea maiorului sef al muzicii!
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
La : “N-am prea înțăles eo ezagt cum o fo cu admiterea aia alu mnetale direct pe media din ultimul an de școală (!)...”.
*********************************
In perioda in care “se faceau” (la LM) numai ultimii doi ani de liceu, intrau dintr-aceia care erau deja admisi la un liceu... “Examenul” de admitere in LM consta in “verificarea” cunostintelor impricinatilor din ultimul an parcurs... Cei cu media generala (in acel ultim an parcurs) peste 9,5 erau admisi fara a mai participa la “verificarea” cunostintelor pentru intrarea in LM.
Uăi nebunule, să nu zici că ai fo promoție 66 sau 67, cu Chelaru, că nu te cred !
ȘtergereUăiiiiii !
@pmt 25.04.2026, 14:31
RăspundețiȘtergereLa : "Uăi nebunule, să nu zici că ai fo promoție 66 sau 67, cu Chelaru, că nu te cred !
Uăiiiiii !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Ei, na!...
Daca te sperie asa de tare, nu zic!
Da', in orice caz, trebuie sa-mi zici "nene", sau "bădie"... asa cum se zicea pe'acolo!
A apărut un număr nou al Obositorului Militar.
RăspundețiȘtergereLugu-lugu, ciaka-laka ! Ceva cu Zioa Șforțelor terestre/de uscat, cea mai importantă forță de izbire !
Acu, dacă ne uităm nițăl prin jur, s-a cam dus dreq cu izbirea asta !
Vin din urmă puternic ăștia de la Minitehnicus.
Cineva ne spune că s-au împlinit 145 de relații politico-militare bilaterale RO- SU ale A.
Adică de pe la 1880 !!!
Or fi găsit ăștia ceva prin ziarele timpului, cu frun romîn de ăsta de tipul *Badea Scîrțan* care s-a tirat prin America, gen Petrolul Aurul și Hardelenii !
Or uitat participanții ca să evoce și bombardamentele din 43 și 44 , cînd a fost rasă de pe fața pomîntului rafinăria Ploiești-să trăiești, sau din capitală, de or omorît fro 4-5 mii de mucureșteni, dintr-o bucată !
E o ipoteză.
Muine-poimuine iar ne lasă cu biuza umflată și iar *Îi așteptăm* fro 50 de ani !
Eo, la șicoală, am învățat că amerlocii e imperialiști, că exploatează omul de către om, că au ras de pe fața pomîntulu triburi întregi de indieni băștinași, că în toată istoria lor au căutat numai gîlceavă și războaie, că îs plini de drogalăi și de KuKluxKlan, că colcăie mafia p-acolea, că au dat cu atomica cînd or văzut că iau mumu-mumu și alte cele !
Noa, fiecare a reținut ce a putut.
SLAVA !
Promoție 66 sau 67 de Liceu Militar , sau promoție de Șc. militară ?
RăspundețiȘtergereDin foto cred că este LM din Câmpulung Moldovenesc.
Uăi omule, aceste vorbe ne doare !
ȘtergereÎncă n-ai deslușit ce dreaq tot gavarim noi p-aciulea ?
De Lemeu bro, de ăla tot vorbim !
Iar cu 66 sau 67 e doar o ipoteză. În jur de, adică acu o veșnicie !
Și eo, p-aproape !
Dane , cum adică "NE " doare ?
ȘtergereSunteți mai mulți ?
Bro, am alimentat în zona de responsabilitate a tripletei Geoane-Leo & Leoane cu 8,07 !!!
RăspundețiȘtergereAcușica iar s-a apropiat de 8,8/litru !!!
Mărg să pun țiței, pentru etapa a 2a a expediției pe la neamuri !
Vorba lu Ifrimea, le-am *ars* o săptămînă cu vizitele de le-au sărit fulgii !
Dă-i dreq, că și ei au fript-o p-aciulea cu săptămînile, ba pe la spitale, ba pe la examene de admitere, ba pe la zda mamii lor, ba du-te să-i iei de la aeroport, ba du-i la gară și tot așa !
Acu ușkeala pe axa GHumorulu-Clung-VDornei !
Pînă la Adjud, boiereală, cică e otobandu ca-n palmă, coală de hîrtie ! Pe A1 îți clănțăne dinții în mestecătoare, e cărpită toată (mă rog, cine are dinț, cine nu, îi clănțăne placa) !
Poate dau o fugă și pe la Dolhasca ! Numa *mă las* nițel în dreapta spre Pașcani, hop Dolhasca -rezolvăm chestia cu basca, ieșim prin Folticeni pe la Dan Dumitrescu și arde-o spre GUmorului- Clung- Sadova-Pojorîta !
Ținut de basm ! N-am mai fo în zonă de dinainte de pandemie !
Cică încă trebă izmene groase ! Și Colebil&Triferment, că ăștia nu se joacă cu mîncarea, baza hiind tochitura în untură, brînza la barbînță și derivatele acestora !
Bineînțeles, cu nelipsita țuică. Doar țuică, sau vodkă. Vinul se dă numai de pomană la popă, pe la îngropăciuni, iar berea e numai pentru turiști !
Camarazi, să ne avem ca frații !
Să stăm uniț ! Unirea dă puterea !
Pesea: bzzzzz, vzzzz,gzzz...Akoarde, Akoarde, ici șa pmt, unde zda lu mumă-ta te pitiș bro, recepție ! vzzzzz, bzzzzz
Confirm , de Sf.Gheorghe am facut si eu plinul cu 8,07 lei la Petrom, pe str.Caracal din Craiova 😅
ȘtergereGata camaraz, pusăi țiței cu 8,72 /litru, la Petrom T.Vladimirescu.
RăspundețiȘtergereLa 120-130 kmh pe otoband, cu un consum de aprox 9l/100 și cu 7 l/100 în general, următoarea pompă la Petrom GHumorulu !
Ne mai *auzim* din Țara Codrilor dă Fagi !
Să hiț cuminț, dăștepț și bogaț ! Știț voi, chestia cu săraci și proști, a lu nea Costică Brîncușu- cioplitoru di chietroaie !
Liber malu - cum ar zice geniștii pontonieri !
Bzzz,vzzz recepție, cum ar zice transmisioniștii !
Ura, uraaaa, la boskeț, cum ar zice pifanteriștii, care-i trag de puțe pe-onor hartileriștii !
Nu este inca clar ca le stau in gat pensiile militare?
RăspundețiȘtergereBaloojane să nu le mai dai nimic,auzi la ei,Leon și pmt au bani să facă plinul de carburant,unde mai pui că unu' merge și cu 130/h,numa' aroganțe,fonfleuri și se plâng!
RăspundețiȘtergereNoi am profitat de faptul ca ne-a zis Olguta.."coloneilor veniti la mine sa va dau benzina ieftina"...😂😂
ȘtergereMnă seara camaraz, din Țara Codrilor de Fagi !
RăspundețiȘtergereE un frig pe ici șa de mi-au intrat budigăile în cur ! Da e fain a dreq !
Dăjea se lasă greu, ăștia nu te lasă să-ț tragi sufletul ! Dispar țuicile și vișinata de prin sticle, de zici că-i aghiazmă vindecătoare !
Toți îs roșii la față și îi doare în cur că afară bate un vînt de se simt fro 2-3 grade ! Numa noi, mucureștenii ulii & izdii stem gălbăjîț și stafidiț, de zici că răsucim toată ziua la lumînări !
Pesea: pentru cine ar avea treabă prin zonă (și bani), ca să mai *viziteze* mînăstirile, bisericile, troițele și alte crătedrale (poate și Lemeul din vîrful dealulu Cocora colț cu Rarăul, pe care l-am salutat din mers cu un ostășesc 🖕), de reținut că, pînă la Adjud se merge ață cls.1. După Roman, îț vine să-ț uț una de să borăști cărăbuș mentolaț: plin de camioane orkrace, pe ambele sense (de circulație, nu sense ăla de comentează pe la ciripoiul securilă), care ele, la dus cară cereale, iar la întors alice pentru vînătoarea de rusnaci ! Mergi cu coloana nineacă ! 90 cap-coadă, nu contează dacă e limită de viteză !
Așa cevaaaaa....
Da știu că nu aveț asemenea pasiuni.
La: ifrim26.04.2026, 09:59
RăspundețiȘtergereBaloojane să nu le mai dai nimic,auzi la ei,Leon și pmt au bani să facă plinul de carburant,unde mai pui că unu' merge și cu 130/h,numa' aroganțe,fonfleuri și se plâng!
===============================
Ooooooo, vai, aceste vorbe ne doare !
Bro Ifrimeo, pregătesc această operațiune specială de fro 2 ani !
Am tăiat de la gura nepoților, bro !
Pe vremuri (prin anii 80), cînd aveai rație la pompă, strîngeam benzina pentru CO cu părăsirea garnizoanei cîte juma de an !
Dacă se milostivea ăla de la poampă și-ț mai *scăpa* un 5 litri în plus, erai Bojer Bibescu Bro ! Da tu n-ai prins aroganțe de astea !
Mai rezolvam și cu niște vecini de treabă, care aveau stocuri de mobilizare: o ladă de Pepsi și o cutie de Amigo pentru o canistră de 20 l !!! De unde ? Treaba mea, da nu de la Zisu.
Mnă dimineața tilicari ! Frig a dreaca, plin de brumă, nu ca la Craiova dooăj de grade !
RăspundețiȘtergerePlm și 12 bani, dupe ce au torocănit aznoapte pînă pe la 1, acușica s-au trezit bukovinenii ăștia și cu noaptea în cap ! Cică jitili- adică vitele, nu așteaptă ! Și cică să fac bini să-m pun ciubotili di gumî, sî iau șuflea- adică lopata șî sî mărg sî rînesc- adică să fac curat în grajdi, la jiti !
Nici nu zici c-au drojdit un litru de țuicomicină (un litru adevărat, nu glăjuțe de alea pentru carmol, de o litră, ca la scîrțaru Leoane) și nuș cîtă gișnatî - adică vișinată !
Ceva de vis !
Fericiț cei ce trăiesc pe aceste meleaguri, și, în general, la țărănoaia ! Nu tu claxoane, nu tu urlete, nu tu ambulanțe non-stop, nu tu praf și magraoni, nu tu trafic bară la bară, nu tu uși pocnite la lift, nu tu troncăneli și bubuieli pe la etaj, nu tu rahați de potăi peste tot, etcsamd !
Cel mai nașpa e cu crăpelnița. Tot timpul e ceva la foc. Oricît ai încerca să te explici că nu mai merge, că alea-alea cu ficatul, că ți se gripează fortonașele și ți se colmatează ploasca, că n-ai voie, etc, nu ține figura ! Trebă musai măcar oleacî sî guști ! Și, cu Lelea Vironia nu te joci- eo îi zic duamna Vero, iar ea se udî tăt di plășieri ! Are o smetie cît ale mele la un loc, iar la tapaligă crecă 45-46 !
Vă doresc o zi bună, camaraz !
Să fiț dăștepț !
Pesea: vzzzz, bzzzz, Akoarde, Akoarde, ici șa pmt, recepție ! Bro șăfu haitii de maidanej, unde plm te pitiși bro, recepție !
@Leo 27.04.2026, 12:06
RăspundețiȘtergereLa : "Dane , cum adică "NE " doare ?
Sunteți mai mulți ?" (***la raspunsul dat de pmt privind intelegerea de'a'n'pulea a unor discutii pe'aici***)
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Grele's aiasta cu'ntelegerea discutiilor intr-un limbaj mai colorat!
Iacata o "monstra" de'asemenea limbaj:
https://www.youtube.com/watch?v=v56cC9ULs-4
https://replici.net/filme-celebre/secretul-lui-bachus-1984/413337#google_vignette
*******************
Si... inca n'ai priceput ca pasarica si claudiotul lanseaza numai dobitocii??? Ca_cum ar fi aia cu pmt = acel Dan!
Mai ales ca pmt a "iecsplicat" ce si cum... da' voi nu luati de bune decit timpeniile claudioate!
Vezi că claudiotul vă'mbărbătează promițîndu-vă că pensiile vă vor fi actualizate cu noua lege a salarizării! Dați năvală și'nvîrtiți-i contoru' !
@MA, cum spuneam zilele trecute, alocarea bugetara ptr.pensii in acest an ar permite o Actualizare numai a SG, iar anul viitor, dupa intrarea in vigoare a legii salarizarii se poate actualiza si SF...!!
RăspundețiȘtergereCică Domnul Ștrampy a făcut o listuță cu țările mUE, membre Otan: unele drăguțe și altele obraznice, în funcție de nivelul de colaborare la smardoi cu SU ale A.
RăspundețiȘtergereNoi stem pe lista cu *drăguțe* ! Ba, cică suntem și model de comportare ostășească !
Pfoaiii, așa cevaaaa....
Celălalt domn, de la Moskova, făcuse și dînsul o listă, cu prietenoase și neprietenoase !
Noi am fo din prima puș pe lista cu *neprietenoase* ! Însă, nu e bătut în cuie, se mai pot face modificări, în funcție de alegerile următoare !
Asta e doar așea de kiki.
@Leon 27.04.2026, 15:15
RăspundețiȘtergereLa : "@MA, cum spuneam zilele trecute, alocarea bugetara ptr.pensii in acest an ar permite o Actualizare numai a SG, iar anul viitor, dupa intrarea in vigoare a legii salarizarii se poate actualiza si SF...!!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Are, unii, o asa de mare aplecare sa-si construiasca iluzii, ceva de speriat, neicusorule! Si-si construiesc acele iluzii parca special pentru a simti bucuria destramarii lor de catre realitate!
"Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!..."
Că se tot bate toba pe creșterea alocării bugetare pentru pensii in anul acesta față de anul anterior...
ȘtergereIa să vedem două posibile "iecsplicațiuni":
- băieții prevăd ieșiri la pensie masive... in deplin acord cu ideea userizdificaților că "ce ne mai treb'e armată că ne apără NATO!"
- alocările bugetare pentru pensii în anul 2025 au fost atît de prost făcute încît în ultimele luni s-a trecut "pe roșu" (deficit)... iar alocările pentru 2026 corectează acel deficit, plus un număr de noi pensionari cu pensii mai mari decît cele deja existente în sistem.
Deficitul a fost corectat inca de anul trecut, deoarece bugetul aprobat a fost de 5,9 mld.lei si s-a inchis cu 6,1 mld.lei !
ȘtergereIn ce priveste iesitul masiv la pensie, nu cred ca ar fi de 3 ori mai mare in 2026 fata de 2025.
Si mai cred ca in noua lege se vor mentine valorile actuale la SG, cele din OuG.26/2024...!
Mnă dimineața. Că așa se cuvine, nu dai buzna în casa omulu ca gherțoiul !
RăspundețiȘtergereBănuiesc că și domniile Voastre au primit un Semeseu de la Secemedeu (de la un coilinel rtr. Cristescu), ca să ne prezentăm az la 11 trecute fix în PVictoriei, la miting !
Cică detalii găsim pe saitul sindicatulu, adică, ca să nu vă mai obosiț de pomană, vă spui eo: lugu lugu-ciaka laka !
Aceleași rahaturi cu perje, doar ca să mai bifeze o activitate și să-și mai justifice nițel indemnizațiile, încasate din firfireii credulilor !
Cînd mă gîndesc că și eo am cotizat, ani la rînd, ca un idiot...
Ba, la un moment dat, după ce renunțasem la asemenea bunăciune, ca să mă înscriu și eo cu turma de idioț în nuș ce proces, a trebuit să achit toate restanțele ! Acu, despre proces, nici nuș dacă a mai avut loc, însă marafeții achitați pentru avocat s-au tocat la *Doi Cocoși*, în Străulești ! Las că știm noi !
Murdar ! Curat, murdar !
Pesea: văz că unii distinș domni o tot ard pe ziceri d-alde Trahanache, Tipătescu și alț Pristandăi ! Să nu vă treziț, din nou, cu frun asalt de ăsta la bainetă, de tip *Călin file de prostie*, de o să rămîneț iar cu onoarea nereperată !
Zic și eo, e doar o ipoteză !
Pace și respect rețiproc !
Pesea: acu, dacă tot vorbirăm de miting, dacă nu eram să fiu unde sînt, zău pă dumnăzău de nu mergeam și eo pă P. Victoriei ! Mai socializam nițel, cu fro mortăciune, mai șkimbam o implesie !
RăspundețiȘtergereUltima dată cînd fusăi, meatingul s-a ținut ici șa, la Em o 100, vizavi de balconul meu ! Știț voi, atunci cînd, sub înțeleapta conducere a șăfilor noștri de asociații (dintre care unii conduceau direct de la Bolțotești, unde se aflau la băi de OO), am făcut fekala praf ! Ne-au răsfirat cei de la O&T, pe trotuarul dîn fața Crătidralei Mînuirii Neamurilor, de la Meriot și pînă jos, la Parcul Izvor !
mUE uzerijdii !
@Leon 28.04.2026, 08:51
RăspundețiȘtergereLa : "Deficitul a fost corectat inca de anul trecut, deoarece bugetul aprobat a fost de 5,9 mld.lei si s-a inchis cu 6,1 mld.lei !
In ce priveste iesitul masiv la pensie, nu cred ca ar fi de 3 ori mai mare in 2026 fata de 2025.
Si mai cred ca in noua lege se vor mentine valorile actuale la SG, cele din OuG.26/2024...!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
De vazut l.500/2002 cum se "corecteaza" un deficit (aparut in executia bugetului intr-un an) in bugetul pentru anul urmator...
- in al doilea rind... cind am vorbit despre corectarea deficitului din 2025 ma gindeam la corectarea deficitului de materie cenusie de la elaborarea cererilor de bugetare pentru 2025
- din alocarile pentru asistenta sociala nu se platesc doar pensiile ci si celelalte "drepturi de asigurari sociale"... deci, in 2026 pot iesi numai de 2,9 ori mai multi; nu-i nevoie sa fie chiar de 3 ori mai multi
- in acele "proiecte" de noua lege a salarizare care "circuleaza" pe net toate chestiile de salarizare sint legate de acea valoare de referinta, ca urmare nu trebuie/se poate ca solda de grad sa ramina la valorile actuale. Mai ales ca apar cresteri spectaculoase:
---- lt.col.
------- SG actual - 2.706
------- SG in proiect - 3.028 (cam ca la actualii gl.2 sau 3 stele)
Punem pariu ca valoarea de referinta va fi mai mica de 4325 lei ??
ȘtergerePesesea: p-astea cu bugetele nu prea le am, însă achiesez cu celeritate la pedeveurile domnulu cu mîța amenințată cu pistoala, sulprinsă la furat de cîrnațe, pe geamul de la cămară !
RăspundețiȘtergereVoi , dragi camaraz, croiți-vă fel de fel de iluzii ! E bune și ele, în trecerea mai ușoară a timpulu !
Grije mare, să nu vă aud fredonînd hitul ăla cu *Unde e iluzile mele, care le-am perdut* ! Mă rog, ceva de genul.
@Leon 28.04.2026, 10:48
RăspundețiȘtergereLa : "Punem pariu ca valoarea de referinta va fi mai mica de 4325 lei ??".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Pentr'o litra de tuica olteneasca (cu taria apei de gura) n-are rost sa ma deranjez!
S'apăi... pentru a ajunge la SG-ul de azi ar trebui ca valoarea de referinta sa fie de (numai) vreo 3.866, iar aiasta ar insemna că toata "șandramaua" lor se duce dracului... toate salariile din acel proiect ar fi scazute la noua valoare de referinta...
4325 lei este Sal.Min.Brut din care lună și din care an ?
ȘtergereIar 3866 lei ce mai este ?
In MO nr.196/2026 este publicata HG.nr.146/12.03.2026: https://share.google/Gy4CuxntAbi2wdSe7
Ștergere@MA, fostul ministru al Muncii a dat asigurari ca in aceasta saptamina proiectul va fi postat in transparenta !
RăspundețiȘtergere@Leon 28.04.2026, 14:24
RăspundețiȘtergereLa : "@MA, fostul ministru al Muncii a dat asigurari ca in aceasta saptamina proiectul va fi postat in transparenta !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Se vede treaba ca prin Prăzaria (sau... Prazilia???) inca nu s-a aflat ca saptamina aiasta'i plina de turbulente... si ca numai la acele lucruri nu le sta mintea!!!
@Leo 28.04.2026, 14:51
RăspundețiȘtergereLa : "4325 lei este Sal.Min.Brut din care lună și din care an ?
Iar 3866 lei ce mai este ?".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Văleleu si vălelei!...
4.325 NU ESTE sal.min.brut din nicio luna si din niciun an!
Se zice c'ar fi sa fie din iul.2026... da' pin'atuncea multe se mai pot intimpla!
In acel proiect de lege a salarizarii, proiect negat de Ministerul muncii, 4.325 ar fi sa fie acea Valoare de referinta cu_care s-ar calcula toate salariile din Romania!
3.866 este valoarea de referinta care ar "produce" solda de grad valabila in prezent, daca s-ar intimpla cele spuse/dorite de Leon!
Mnă ziua camaraz.
RăspundețiȘtergereVăz că se dezbate cu responsabilitate pe deficite și alte referințe.
Noa, fiecare cu pasiunile lui.
Eo, de exemplu, am participat az la un fel *di clacî* (ceva muncă patriotică obligatorie), adică am agiutat la carat fînu, cu faitonu (o căruță cu caucioace de fro 19 inci pe față, și ceva mai mari pe spate), de la un stog - adică un feliu de căpiță uriașă, acasă la gospodărie ! Noa, altceva, titan ais ! Aș putea să mărturisesc că mai mult am asistat, întrucît, după cîteva furcoaie de alea de fîn, care trebuiau așezate pe faiton într-un anumit mod, am cam început să scap aer necontrolat ! Asta e, măcar am mai dat și eu la mînă, ba grebla, ba furca ! Mai nașpi a fost cu depozitatul în *stodoală*- adică într-un fel de șură cît o hală, în care au intrat caii cu tot cu atelaj, la rampa de descărcare ! Ăștia nu se joacă, bro ! Au niște hangarale de astea mai mari dăcît căsoaiele ! Acolo-ș depozitează și cerealele, și hrana pentru animale- într-o parte, dar tot acolo au și adăposturile pentru jiti (cai, vaci și ceva porci)- în cealaltă parte !
Nu ca la Geoane Unu, ori pe la Domnu care prepară *apă de gură* la glăjuțe de o litră, din borhot de tescovină, unde cel mai înalt copac este floarea soarelui, iar cîinii schelălăie ca mîțele !
S-a decis că de az a venit primăvara. Au apărut rîndunelele, fapt pentru care au fost dășchise niște ferestre de aerisire la grajd, ca să se apuce de cuibărit.
Emoționant, î ?
Pesea: mă îngrijorează starea camaradelui Akoarde (știț voi care, cel de a făcut romîna cu Jumbureanu, la Cantemir. Doar a *făcut*, că de învățat...las-o așea). De regulă, cam după fro 5 zile i se curăță sîngele din alcool, apoi îș revine !
Sau, poate că emite sub acoperire...
Bzzzz, vzzzz, Ak, Ak, ici șa pmt, recepție bro !
🍹🍺🍻🥂🥃🥤🥢🍽 doar așa-l scoți după draperie!
Ștergerehttps://www.economica.net/ce-se-intampla-cu-salariile-bugetarilor-anunt-de-ultima-ora-de-la-guvern_936030.html
RăspundețiȘtergere@Leon 28.04.2026, 15:30
RăspundețiȘtergereLa : " In MO nr.196/2026 este publicata HG.nr.146/12.03.2026: https://share.google/Gy4CuxntAbi2wdSe7 ".
@Leon 28.04.2026, 17:12
La : " https://www.economica.net/ce-se-intampla-cu-salariile-bugetarilor-anunt-de-ultima-ora-de-la-guvern_936030.html ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
La prima:
- repet "Se zice c'ar fi sa fie din iul.2026... da' pin'atuncea multe se mai pot intimpla!".
- iar in proiectul de lege a salarizarii acel 4.325 (care este valoarea de referinta la 01.12.26) nu are nicio legatura cu sal.min. pe econ.
La a doua:
- aiasta a spus-o si sefu' lui, si este cuprinsa si-n acel proiect care se flutura pe net... deci nicio noutate!
- baietilor le tremura budigaile'n c.r (vorba pmt-ului), asa ca spun si ei de toate pentru toti ca sa-i creada lumea ca_cit de buni si de'ngrijorati de soarta populimii sint ei!
Comparind situatia platilor in anul 2025 la cap.Asistenta sociala, 6,10 mld.lei, cu plata numai a pensiilor in valoare de 5,13 mld.lei (sursa economica net), rezulta ca aprox.1 mld.lei au fost platite pentru:
RăspundețiȘtergere-ajutoare deces
-indemnizatii IOVR si veterani
-indemnizatii urmasii person.decedat
-abonamente tel.si Tv ptr.veterani
-indemnizatii ptr.cresterea copilului .
@Leon 28.04.2026, 19:48
RăspundețiȘtergereLa : "Comparind situatia platilor in anul 2025 la cap.Asistenta sociala, 6,10 mld.lei, cu plata numai a pensiilor in valoare de 5,13 mld.lei (sursa economica net), rezulta ca aprox.1 mld.lei au fost platite pentru:
-ajutoare deces
-indemnizatii IOVR si veterani
-indemnizatii urmasii person.decedat
-abonamente tel.si Tv ptr.veterani
-indemnizatii ptr.cresterea copilului .".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Daca tot se ceteste/citeaza Economica net ( https://www.economica.net/prima-analiza-completa-a-impactului-legii-223-din-2015-asupra-pensiilor-de-serviciu-militare-au-costat-14-miliarde-de-lei-si-au-beneficiat-187-000-de-oameni-in-2025-cele-mai-mari-cresteri-din-ultimi_935544.html ) atunci ar trebui sa se "ocserveze" ca'ntotdeauna cresterea cheltuielilor cu pensiile a fost mai mare (uneori... cu mult mai mare) decit cresterea numarului de beneficiari. Aiasta'nsemnind ca "In ce priveste iesitul masiv la pensie, nu cred ca ar fi de 3 ori mai mare in 2026 fata de 2025." n-are nicio valoare. Baietii previzionind ca, la o crestere de dracu stie cit a iesirilor la pensie, cheltuielile vor creste cu cit au cerut (si li s-a alocat) prin buget... adica acea crestere care provoaca "frezoane" de bucurie ca aiasta'nsemneaza actualizarea pensiilor vechi!
A nu se uita ca cresterea numarului de beneficiari se realizeaza prin doua căi:
- iesirea pe cale naturala din sistem a celor cu pensii brute mici
- intrarea in sistem a unora cu pensii brute "imense" (efectul plafonarii net la net)... deci cheltuieli mult mai mari cu pensiile chiar daca nu va creste de 3 ori numarul de pensionari!
Asa este, dar diferenta este prea mare si diferenta poate acoperi actualizarea soldei de grad in partea a 2 a a anului !
RăspundețiȘtergerePS. La mitingul de astazi, militarii si politistii au solicitat si Actualizarea soldei/salariului de Grad..!!
@Leon ,
ȘtergereAu cerut ei asta la miting, chiar după OUG 26/2024 ?
Dacă DA , atunci au tupeu mare , ce se vede și de pe planeta Palilula.
Prin simplul fapt că sunt frumos ,atrag o mulțime de dușmani!
RăspundețiȘtergere-Unde ești mă tu frumos?
-Uite vezi,alt dușman...
Vezi Leo, cum face rost Miruta de bani pentru Actualizarea SG:
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/ministrul-apararii-forteaza-promovarea-stelei-in-prima-liga-negocieri-cu-investitori-care-sa-preia-echipa-o-gaura-neagra-pentru-stat_3882222
Cam multe observatii are CL la proiectul de lege ptivind cumul pensie/salariu:
RăspundețiȘtergerehttp://www.clr.ro/wp-content/uploads/2026/04/Avizul_422_2026.pdf
Proiectul cumulul pensiei cu salariu pica la CCR in secunda 2. A fost redactat de femeia de serviciu.
RăspundețiȘtergere"Un proiect trimis în Parlament cu muniția pentru CCR deja inclusă în avize
RăspundețiȘtergereProiectul Bolojan privind cumulul pensie-salariu pleacă spre Parlament cu o problemă politică evidentă, dar mai ales cu o problemă juridică majoră. Consiliul Legislativ nu a avizat negativ formal inițiativa, dar i-a inventariat vulnerabilitățile.
În forma actuală, proiectul are mai multe linii posibile de atac la Curtea Constituțională. Paradoxul este că Guvernul susține că vrea să repare o problemă de echitate, dar instrumentul ales riscă să cadă tocmai pentru că nu demonstrează suficient echitatea, proporționalitatea și coerența juridică a măsurii. Iar dacă legea va trece de Parlament fără modificări substanțiale, avizul Consiliului Legislativ ar putea deveni, practic, prima schiță a sesizării de neconstituționalitate."(stiripesurse)..!
@Leon 30.04.2026, 18:00
RăspundețiȘtergereLa : ""Un proiect trimis în Parlament cu muniția pentru CCR deja inclusă în avize
Proiectul Bolojan privind cumulul pensie-salariu pleacă spre Parlament cu o problemă politică evidentă, dar mai ales cu o problemă juridică majoră. Consiliul Legislativ nu a avizat negativ formal inițiativa, dar i-a inventariat vulnerabilitățile.
În forma actuală, proiectul are mai multe linii posibile de atac la Curtea Constituțională. Paradoxul este că Guvernul susține că vrea să repare o problemă de echitate, dar instrumentul ales riscă să cadă tocmai pentru că nu demonstrează suficient echitatea, proporționalitatea și coerența juridică a măsurii. Iar dacă legea va trece de Parlament fără modificări substanțiale, avizul Consiliului Legislativ ar putea deveni, practic, prima schiță a sesizării de neconstituționalitate."(stiripesurse)..!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Interesant este faptul ca pe net nu se vad luarile de pozitie ale viitorilor "beneficiari"!!!!
In 2008, cind cu oug 230/2008, deja se aprinsese netul de nemultumiti!
Atunci a aparut si embrionul a ceea ce urma sa fie SCMD!!!
Nemultumiri care au continuat si la "inlocuirea" oug 230/2008 cu l.329/2009!
Dacă sărbătorești 1Mai și ești șomer este ca și cum ai sărbători de Sf.Ion dar te cheamă Vasile!
RăspundețiȘtergerePai daca 1 Mai este Ziua Muncii, atunci Pensionarii sa treaca la munca, nu la mici si bere, cot la cot cu bugetarii...😂😂
RăspundețiȘtergere"Ministrul a prezentat dosarul pensiilor speciale drept „cea mai importantă victorie” din cererea de plată nr. 3.
RăspundețiȘtergere„Aici, din cele 231 milioane euro suspendate inițial, România recuperează 166 milioane euro. A fost un dosar greu, care a suportat 6 amânări la Curtea Constituțională, fapt ce a făcut ca termenul agreat cu Comisia să fie cu mult depășit. Implicarea directă a prim-ministrului Ilie Bolojan pe acest subiect a fost decisivă. Astfel, Comisia Europeană a confirmat faptul că, prin Legea nr. 24/2026, România îndeplinește cerințele pentru acest jalon”, a transmis Pîslaru.
Și această afirmație are o componentă de comunicare politică. Dacă România recuperează 166 milioane euro din 231 milioane euro suspendate, rezultă că aproximativ 65 milioane euro nu mai sunt recuperate pe acest jalon. Prin urmare, „victoria” invocată de ministru este una parțială, nu integrală." (Stiripesurse)
Si totusi avem copii talentati:
RăspundețiȘtergere"România a bifat un rezultat spectaculos la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge” din Houston, SUA, unde echipele de robotică au ocupat primele patru locuri ale competiției, o performanță rar întâlnită la nivel internațional. Competiția din Houston a adus pe podium patru echipe românești: Velocity, de la Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, care a câștigat titlul mondial, Heart of RoBots, de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, clasată pe locul al doilea, Quantum Robotics, de la Liceul Internațional de Informatică din București, pe locul al treilea, și AiCitizens, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, care a ocupat poziția a patra." (Stiripesurse).👍
Oarî s-a petrecut șeva cu Danut boschetaru' in stodoală la VD?
RăspundețiȘtergereMnă ziua stimaț și onorabili camaraz, foști tovarăș de arme !
RăspundețiȘtergereAdor ca să am o asemenea onoare, de a comunica cu domniile Voastre ! Niște adevăraț bărbaț, nu fătălăi, ca prin alte părț ( nu vreau să *jicnesc*, vorba scrisă a unui stimat tau majur, cu o gîndire logică foarte adîncă) !
Pi undi umbli, ușărnicule??
ȘtergereCî sî pregăteau unii să-ți puie di nouî zîli!
Pemeteleleu, vorba onorabilulu kamarade Akoarde, fost apărător al ceriulu patriei, kiar cu prețul veții !
ȘtergereCamaraz, nu lăsaț viața să treacă pe lîngă voi ! Implicați-vă, creaționați, trăiț bine !
Apropoze: 1 oiro= 5,2688 Lei !
La mai mare și la mai tare !
Deci, pînă o să avemus guvernum, stăm cu geana pe hornul din Victoriei ! Sper să nu ne apuce toamna și să nu ne-o mai bage ! Pe card adică, nu în altă parte, altceva !
RăspundețiȘtergerePesea: camaradele Ak mișcă.
Slava
Nici domnul chipeș Răducu n-a mai apucat să ne-o bage ! Și ce de-a calcule se mai făceau la bufnițoiul securist ! Un idiot era supărat și tot urla că lui îi dă cu virgulă și că exemplul de calcul nu e bun !
RăspundețiȘtergereAsta e. Cine a făcut Supraviețuirea pe bune în șicoală, va rezista vicisitudinilor ! Cine a ars-o cu Eogenia, Liliput, Spirale și cu găleata de vin în dosul colibei...
Pesea: aaaa, nu știț ce-i Liliputul ? Să vă spune Akoarde Străjerul Ceriulu, că el era un grande consumeor de Liliput, la crîșma Peron Gară BIRTOlomei- Linia 1.
Mda, se pare că camaradele Akoarde se ține de cioace (posibil și de cioacă), în Groapa cu Tembeli !
RăspundețiȘtergereVăz că are probleme cu hanalfabeții funcționali acu !
Bro, vez și mai jos, pe la 15,54, că s-a scăpat pe el și Marele Panfleșcar Basculă din Onești- comparat de Pitică Securilă cu marele CVT ( *v-a uni gonococii*) !
Au
Col.<.col.sunt elemente de concepție,rezolvă probleme la nivel macro nu se cramponează în cratime.Alea sunt pt.alt nivel.
ȘtergereCorect Ifrimeo !
ȘtergereMaiurul Spațial Akoarde încă a rămas pe cratime și alte punctulețe ! Mai are pînă ajunge coilinel ! Da sigur ajunge, că a făcut romîna cu Jiumangea !
Pesea: aici e ca în economia romînească, creșteri pe minus !!! Cu cît bagi comentarii mai dihai (adverb popular, folosit în special în expresia „mai dihai”, care înseamnă mai mult, mai bine, mai grozav sau și mai și. Provine din limba turcă, de la dihâ (mai mult), și este sinonim cu termenul „abitir”. Acesta descrie o intensitate sporită a unei acțiuni sau stări. Sursa AI), cu atît contorul merge pe invers !
Noa, asta e. Trebă să ne aliniem cerințelor casei !
@ifrim 07.05.2026, 08:31
RăspundețiȘtergereLa : "Col.<.col.sunt elemente de concepție,rezolvă probleme la nivel macro nu se cramponează în cratime.Alea sunt pt.alt nivel.".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Ahaaa!
Adica col.<.col. au sarit peste acel "alt nivel"!
Printre ei fiind dintr-aceia conceputi in labă și aruncați in p.zdă... Pe principiul "Las' că'l facem colonel unde merge oricum ar fi!".
Aici achiesez cu celeritate ! Putem da și exemple de coilinei concepuț din labă și aruncaț în...într-un loc anume ! E plin tăpșanul de specimene !
ȘtergereÎnsă, ca să nu hiu rău la suflet față de coilinei (unii coilinei), aș putea spune că sunt și o grămadă de înstelaț făcuț din labă, de stai să te gîndești cum zda mă-sii de-au ajuns ei, mai întîiu, coilinei ! Nici nu se merită să mai exemplificăm, pentru a evita anumite defavorizări !
Cu respect,
COIlinel varșovist Ceakanău, zis și Bosketarul dîn Carpaț (Posibil făcut prin friki-friki ! Posibil, nu se dețin date certe)
https://sg.mapn.ro/proiecte/20260429_oug_modif_leg_270_2015_69f1f49f9d5a1.pdf
RăspundețiȘtergere@Leon 07.05.2026, 09:39
RăspundețiȘtergereLa : " https://sg.mapn.ro/proiecte/20260429_oug_modif_leg_270_2015_69f1f49f9d5a1.pdf ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Uailei, muică!
Deci pensionarii militari care primeau si o indemnizatie de 30% din SF pe care erau incadrati (ca rezervisti voluntari), precum si SG pentru gradul detinut (aia babana de azi), numai ca sa stea linistiti acasa...ar reveni numai la pensia militara!
Cam asa este, dar sa vedem cind se aproba aceasta Ordonanta de urgenta, deocamdata avem Guvern interimar !
ȘtergereMă scuzaț că vă inoportunez cu o intervenție: moșnegi varșoviști mai primesc ?
ȘtergereDe exemplu eo încă mai fac 2 tracțiuni corecte (la a 3a încep să scap presiune, necontrolat) și urcarea prin răsturnare, la bară fixă !
Ar fi o problemă la deplasările rapide, pe distanțe mari, cu ranița în cîrcă ! Însă, de cînd am aflat, de la un camarade de dincolo- care a fost la teatru în Afganistan, că acu deplasările se fac doar cu niște ghiozdane, pe faleză, încălțaț în Gumari de Drăgășani și- obligator, cu okelari de șmek de Felentari, crecă n-ar mai hi o problemă !
Mă scuzaț, da întreb pentru un pretin !