Pe principiul “curaj gaina, ca te tai”, se’mbarbateaza unii cu “că Securitatea Europei este prioritatea numărul 0 și că se gândește la un fond de 830 de miliarde pentru Apărare eu din acest moment consider că a venit SOARELE și pe STRADA NOASTRA.Armamentul respectiv trebuie folosit de oameni nu uitați.”.
In acelasi timp altii trag tare cu “Protestam împotriva oricui ne îngrădesc drepturile și ne umilesc de atâția ani”.
Iar unii dintre “stegari” cheama “la lupta cea mare impotriva CCR”!
Toti uitind (sau nestiind niciodata) ca:
In lunga perioada de existenta a pensiilor militare de stat, partea din pensie corespunzatoare soldei de grad (si/sau de functie) se actualiza (explicit si complet) cu marimea soldei de grad (si/sau de functie) a celor in activitate, NUMAI in perioada 2001 – 2010! Perioada legii 164/2001! (*si o scurta perioada, ian.2016 – sep.2017, pina la “corectarea” l.223/2015*).
Sint multi cei care-si fac un titlu de glorie din actiunile lor pentru “desfiintarea” l.164/2001! Si pentru introducerea in pensie si a sporurilor!
Culmea fiind ca ei, si tot neamul lor, nu beneficiasera de sporuri care sa le fi marit pensia! Adica, pentru ei, nexam cistig!
Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere minte!
Dupa “distrugerea” l.164/2001 de catre contributeala bașinesco-boccie, a urmat un nou asalt a habaucilor in “contruirea” unei legi a pensiilor militare (viitoarea l.223/2015), in care au introdus toate timpeniile care le treceau prin minte, in asa fel incit un impricinat putea primi pensie de 150.42% (***15% spor baza calc.; 9% spor cuant.pens.pt. pens suplim.; 20% spor omm/sosp***) din ultima solda cu toate sporurile... De noaptea mintii: pensionar platit cu mult mai mult decit cind era in activitate!
L.164/2001 care stabilea pensia in functie de locul ocupat de impricinat in ierarhia militara, fara puzderia de sporuri si sporulete care se pot acorda (sau radia) discretionar si preferential!
Numar de sporuri si sporulete acordabile celor in activitate care a tot crescut tocmai pentru a nu se genera si cresterea pensiilor!
Dar si solda de functie a tot crescut, iar acum a explodat si solda de grad a celor in activitate!
Daca n-ar fi fost sporurile in pensii n-ar mai si aparut oug 59/2017, nu s-ar fi eliminat actualizarea cu evolutia soldelor celor in activitate si nici nu s-ar fi inventat limitarea net la net! Si pensiile militare n-ar fi fost “arondate”, de catre alti nauci, PNRR-ului generator (pe linga stagnare) si a impozitarii progresive!
Asa ca... sa multumim “distrugatorilor” l.164/2001 care, impreuna cu alti nauci, au “creat” l.223/2015! Actiuni care au generat impasul actual!
Sa nu creada cineva ca cei in activitate in prezent vor fi de acord cu “revenirea” la ceva de genul l.164/2001!
Ei merg pe ideea ca “ce-i in mina, nu-i minciuna”, iar ce va fi in viitor... vor vedea ei atunci!
MA corect.Ce își face omul cu mana lui se cheamă lucru manual.In cazul nostru e ca la maimuță. Cand O mănâncă in cur se scarpinat pana îi dă sângele.
RăspundețiȘtergereDecpre cei care dau competente sfaturi pensionarilor militari:
RăspundețiȘtergereClaudiu Marin spunea...
@Adrian
Citesti si intelegi gresit interviul cu Amiralul Danila! ...
5 martie 2025 la 15:25".
De la ce structura sa provii incit sa debitezi o astfel de timpenie???
Bine... asta nu explica timpenia bășinească de a numi ca_capi ai ostirii un "marinel" si un "avionar"... Daca mai dura bășineala probabil ca urma sa fie numiti si vreun intendant si vreun medic!
https://snppc.ro/protestam-la-sediul-ccr-pentru-un-regim-juridic-echitabil-al-pensiilor-militare-de-stat-bd11532
RăspundețiȘtergere@Leon 06.03.2025, 13:43
RăspundețiȘtergereLa : " https://snppc.ro/protestam-la-sediul-ccr-pentru-un-regim-juridic-echitabil-al-pensiilor-militare-de-stat-bd11532 ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Perfect in ideea titlului : "Lălăială lozincardă"!
Marți, 11 martie sunt mari sanse ca CCR sa dea o Decizie de respingere partiala a obiectiilor Av.poporului !!
Ștergere@Leon ,
RăspundețiȘtergereși de unde vin aceste MARI ȘANSE ?
De la valurile lui Mircică ?
De la faptul ca se dezbat numai 4 dosare, sesizate de autoritati, Av.P, Presedinte, ICCJ:
Ștergere"Şedinţa de plen din 11 martie 2025
1. Dosar nr.3458A/2024 - Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru
completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile
militare de stat, obiecție formulată Avocatul
Poporului
2. Dosar nr.3968A/2024 - Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri
fiscal-bugetare în domeniul gestionării
creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru
bugetul general consolidat al României în anul
2024, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative, obiecție
formulată Președintele României
3. Dosar nr.2519A/2024 - Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru
modificarea art.24 alin.(3) din Legea fondului
funciar nr.18/1991, obiecție formulată de
Președintele României
4. Dosar nr.1314A/2024 - Obiecția de neconstituționalitate a art.II al
Legii pentru modificarea și completarea Legii
nr.51/1995 privind organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, precum şi pentru
modificarea art.451 din Legea nr.134/2010
privind Codul de procedură civilă, obiecție
formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție " !!
@Leo 06.03.2025, 16:20
RăspundețiȘtergereLa : "@Leon ,
și de unde vin aceste MARI ȘANSE ?
De la valurile lui Mircică ?".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Aaa!
Nuuu!
Vin de la ordinul dat de von der mUE ca tarile sarace sa dea industriei din Francezia, Englezia si Nemtia j'de miliarde pentru inarmare!
Iar parte de miliarde a Romaniei va fi data din cresterile de pensii ale inutililor in razboi!
@MA
ȘtergereCare inutili ?
Nu l-ai văzut azi , gata de "puci" pe gen. Teodoru R. din "Divizia" Vlad Țepeș în ce vână era la 101 ani ?
Îți dai seama în ce vână sunt coloneii mai tinerei de 85 - 90 de ani .....
Ce nume!Vlad Țepeș!
ȘtergereIntr-un viitor apropiat nu este exclus ca Vlad Țepeș sa fie catalogat ca trădător si sa primească 30 zile de bulau timp in care va dormi pe tambal să-și bage mințile in cap.
@MA:
RăspundețiȘtergerePe „modelul” precedent, cel cu vaccinurile, când soțul vindea și soția cumpăra, se va întâmpla și constituirea Armatei Europei, dotată de către industria militară germană, unde vor ajunge banii propuși a fi cotizați de către UE. Scopul acestei constituiri de forțe nu derivă din posibila agresiune a Rusiei, ci din dezideratul Ursulei de la primul mandat. Avrut crearea unei structuri militare suple, bine dotată și instruită, capabilă a ajunge rapid în oricare stat membru, pentru lichidarea convulsiilor sociale, previzibile a se iniția din cauza malpraxis-ul guvernanților dresați în și de UE. Și cum se întrevede, la orizont, un cer sângeriu, condimentat cu un nivel scăzut al nivelului de trai,.....
Vezi @Leo, cînd spuneam ca Marcel a pierdut alegerile prin lipsa sustinerilor pensionarilor militari, o spune acum si V. Ponta:
RăspundețiȘtergere”Cei mai batjocoriți în ultimii ani au fost militarii, polițiștii, cei activi, cei în rezervă și în retragere. De la Legea 223/2015 - care era o lege corectă - de atunci, toată lumea și-a bătut joc de militari. Bătaia de joc a continuat și anul trecut și cred că prim-ministrul a PLATIT UN PRET FOARTE MARE pentru faptul că anul trecut nu s-a revenit la o legislație corectă față de militari și polițiști. Vreau să vă asigur că așa cum am făcut în 2015 în calitate de prim-ministru, asta voi face ca președinte. Cred că legea care trenează de luni de zile la Curtea Constituțională trebuie să vină înapoi în Parlament și ca președinte mă voi asigura că militarii și polițiștii activi, în rezervă sau în retragere sunt respectați și ceea ce statul român le-a promis va fi acordat', a afirmat el (A 3)..!!
@Leon 07.03.2025, 09:30
RăspundețiȘtergereLa : "Vezi @Leo, cînd spuneam ca Marcel a pierdut alegerile prin lipsa sustinerilor pensionarilor militari, o spune acum si V. Ponta:
”Cei mai batjocoriți în ultimii ani au fost militarii, polițiștii, cei activi, cei în rezervă și în retragere. De la Legea 223/2015 - care era o lege corectă - de atunci, toată lumea și-a bătut joc de militari. Bătaia de joc a continuat și anul trecut și cred că prim-ministrul a PLATIT UN PRET FOARTE MARE pentru faptul că anul trecut nu s-a revenit la o legislație corectă față de militari și polițiști. Vreau să vă asigur că așa cum am făcut în 2015 în calitate de prim-ministru, asta voi face ca președinte. Cred că legea care trenează de luni de zile la Curtea Constituțională trebuie să vină înapoi în Parlament și ca președinte mă voi asigura că militarii și polițiștii activi, în rezervă sau în retragere sunt respectați și ceea ce statul român le-a promis va fi acordat', a afirmat el (A 3)..!!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Oooofff, of, of!...
Optimismul celui care, cind se'neaca, s'agata si de'un pai!
Măcar cârlanul spune ceva,căcărău,plicușor ban,lasconi ...mucles!
Ștergerehttps://mmuncii.ro/j33/images/Documente/MMSS/Transparenta_decizionala/OUG_800lei_06032025.pdf
RăspundețiȘtergere@Leon,
ȘtergereCe mai face Mitică D. cadristul ? ,- că nu-mi mai răspunde de ceva timp la apel.
@Leo 08.03.2025, 13:59
RăspundețiȘtergereLa : "@Leon,
Ce mai face Mitică D. cadristul ? ,- că nu-mi mai răspunde de ceva timp la apel.".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Asteapta rezolvarea de catre banca a cererii de a-i da un card mai mare in care sa-i incapa pensia marita prin plx 540/2024!
@Leo, Mitica nu-mi raspunde nici mie, este suparat ca nu mai cotizez la Asociatia pe care o "dirijează "...!
RăspundețiȘtergere@MA, apropo de Card, astazi am observat ca am cardul expirat si sunt tare dezamagit ca pe 10 martie nu pot sa-mi scot cei 2 lei in plus !
@Leon 08.03.2025, 19:30
RăspundețiȘtergereLa : "@Leo, Mitica nu-mi raspunde nici mie, este suparat ca nu mai cotizez la Asociatia pe care o "dirijează "...!
@MA, apropo de Card, astazi am observat ca am cardul expirat si sunt tare dezamagit ca pe 10 martie nu pot sa-mi scot cei 2 lei in plus !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Ce trebuie să fac dacă îmi expiră cardul în curând?
Poți folosi cardul până în ultima zi a lunii de expirare menționată pe acesta. Poți cere expedierea cardului reînnoit prin curier, la adresa de domiciliu. Sună la numărul de telefon de pe spatele cardului pentru preluarea solicitării. Nu se percep costuri suplimentare pentru trimiterea în România. În cazul trimiterii în străinătate, va trebui să suporți costul expedierii. Dacă vrei să ridici cardul dintr-o unitate, chiar alta decât cea în care a fost emis inițial, te rugăm să contactezi unitatea emitentă pentru a discuta detaliile.
https://www.cec.ro/intrebari-raspunsuri/ce-trebuie-sa-fac-daca-imi-expira-cardul-curand
In cererea pentru emiterea unui nou card sa nu se uite a se specifica necesitatea unui card mai mare in care sa incapa pensia dupa plx 540/2024!
@MA, in anii trecuti gaseam in CP o scrisorica de la CEC unde eram invitat la sediul central din Craiova sa-mi ridic noul card !
RăspundețiȘtergereMâine o sa dau un telefon la Biroul Carduri pentru a gasi o formula amiabila de intrare in posesie !
PS. As putea retrage niste bănuți chiar de la casieria sucursalei zonale, dar cu comision de retragere !!
@Leon 09.03.2025, 10:10
RăspundețiȘtergereLa : "@MA, in anii trecuti gaseam in CP o scrisorica de la CEC unde eram invitat la sediul central din Craiova sa-mi ridic noul card !
Mâine o sa dau un telefon la Biroul Carduri pentru a gasi o formula amiabila de intrare in posesie !
PS. As putea retrage niste bănuți chiar de la casieria sucursalei zonale, dar cu comision de retragere !!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
"Anii trecuti" inseamna in 2022!
A trecut vremea "scrisoricilor"...ca_costau ceva!
In oricea caz urmatoarea "grija" cu expirarea cardului va fi peste 5 ani!!!!
Acum e numai treaba impricinatului sa urmareasca expirarea cardului (mai ales din localitatile in care exista sucursale judetene/agentii ale CEC)! In celelalte localitati probabil ca si CEC trimite cardurile prin curier (asa cum fac alte banci)!
Mai intii legatura cu sucursala judeteana/agentia CEC din localitatea declarata ca domiciliu prin ultima actualizare (anuala) a datelor personale depusa la ei! Este foarte posibil ca acolo sa se gaseasca deja cardul nou... iar functionarii nu s-au deranjat sa anunte telefonic (care costa) impricinatul (daca nu si-a schimbat cumva si numarul de telefon)!
Despre retragere de bani... N'aș prea'ș crede ca la sucursala judeteana/agentie nu se ezista bancomat (ATM sau MFM) prin care retragerea este fara comision!
@MA, eu vb.de retragere de la ghiseu, fara card, unde comisionul la CEC este de 1,50%, sau minim 10 lei/operatiune !
ȘtergerePeste 5 ani ? așa de mult timp ....
ȘtergerePăi în 5 ani poate să vină și asteroidul , ca să nu zic o prostie.
@Leon 09.03.2025, 11:25
RăspundețiȘtergereLa : "@MA, eu vb.de retragere de la ghiseu, fara card, unde comisionul la CEC este de 1,50%, sau minim 10 lei/operatiune !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Si eu vorbeam despre faptul ca, mai mult ca sigur, cardul este la sucursala judeteana/agentia din localitatea de domiciliu, si ca, prin obtinerea lui imediata, se poate folosi la ATM-ul (MFM-ul) de acolo!
Da, cînd o sa ajung acolo, asa o sa fac, probabil după 17 martie !!
Ștergere@Leon 09.03.2025, 12:04
RăspundețiȘtergereLa : "Da, cînd o sa ajung acolo, asa o sa fac, probabil după 17 martie !!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Cine are e-banking poate face o smecherie:
- transfera suma dorita pe cardul (activ) al unui amic, cunostinta, coleg de apartament . Indicat la cazul in discutie sa fie al CEC Bank.
- la ATM/MFM (al CEC Bank) se foloseste cardul respectiv de pe care se retrage suma transferata
Cine n-are e-banking... sa-l activeze...
De vazut:
"Cum obțin acces la Internet Banking
Poți contracta serviciul Internet Banking separat, din orice sucursală CEC Bank. Apoi, alegi o metodă de autentificare și autorizare - fie Token (dispozitiv fizic), fie eToken (aplicație pe telefon). Comisionul este de 3 lei/lună, iar în cazul unui dispozitiv fizic plătești suma de 100 lei.
https://www.cec.ro/intrebari-raspunsuri/cum-obtin-acces-la-serviciul-de-internet-banking
De vazut si:
"Poți să activezi accesul la Internet Banking în orice sucursală."
"Poți obține serviciul Internet Banking în mod gratuit, dacă contractezi unul din pachetele de cont bancar de la CEC Bank. Vezi aici oferta.
https://www.cec.ro/internet-banking-persoane-fizice (***derulare pagina pentru ajungerea la "activare"***).
@Leo 09.03.2025, 13:45
RăspundețiȘtergereLa : "Peste 5 ani ? așa de mult timp ....
Păi în 5 ani poate să vină și asteroidul , ca să nu zic o prostie.".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
(Cel putin) CEC Bank emite carduri de debit (salarii/pensii) cu valabilitate crescuta de la 3 la 5 ani!