Ma alatur si eu celor care’ncearca sa’nteleaga ce se’ntimpla, si sa-i faca si pe altii sa nu se lase’nselati!...
Daca ne uitam in jurul nostru vom vedea ca traim intr-un adevarat “Arsenal pentru zombi.”!
1. Distragerea atenției.
Elementul principal al managementului social este de a distrage atenția oamenilor de la problemele și deciziile importante luate de cercurile politice și economice, prin saturarea constantă a spațiului informațional cu mesaje de importanță minoră, dar cu impact emoțional.
Distragerea atenției este foarte importantă pentru a-i împiedica pe cetățeni să acumuleze cunoștințe importante din domeniul filosofiei moderne, științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și ciberneticii.
În schimb spațiul informațional este suprasaturat cu știri despre sport, spectacole, mistică etc.
Se creează o problemă, un fel de „situație” menită să provoace o anumită reacție în rândul populației, astfel încât aceasta să ceară adoptarea măsurilor necesare comode pentru conducere.
Un exemplu: să favorizezi violența urbană și actele de terorism sângeroase pentru ca cetățenii să solicite adoptarea de legi pentru a consolida măsurile de securitate cu prețul limitării libertăților democratice.
3. Pregătirea treptată.
Politicile antipopulare dure se vor aplica treptat, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel cel mai mare rău devine suportabil dacă este administrat în porții anuale, conform unui program anunțat. Anume în acest fel între anii 1980 și 1990 au fost impuse la nivel global condiții noi socio-economice (neoliberalismul).
Minimizarea funcțiilor statului, privatizarea, incertitudinea, instabilitatea, șomajul în masă, salariile care nu mai oferă o viață decentă. Dacă toate acestea s-ar întâmplat în același timp, atunci cu siguranță ar duce la o revoluție.
4. Amânarea executării.
Un altă metodă de a adopta o decizie nepopulară este s-o prezinți ca fiind „dureroasă și necesară” și să obții la moment consimțământul cetățenilor de a o implementa în viitor. Este mult mai ușor să accepți orice sacrificiu în viitor decât în prezent.
În primul rând pentru că acest lucru nu se va întâmpla imediat. În al doilea rând deoarece majoritatea oamenilor au niște speranțele naive precum că „mâine lucrurile se vor schimba spre bine” și că vor reuși să evite acele sacrificii. Această metodă le oferă cetățenilor mai mult timp să se obișnuiască cu ideea de schimbare și s-o accepte cu umilință, atunci când va fi momentul.
5. Infantilizarea poporului.
Cele mai multe discursuri de propagandă destinate publicului larg utilizează astfel de argumente, personaje, cuvinte și intonații, ca și cum s-ar adresa unor persoane cu gândire infantilă.
Dacă cineva se adresează unei persoane ca unui copil de 12 ani, atunci destinatarul va avea o gândire superficială, naivă și cu predispoziție la intoxicări informaționale.
6. Accentul pe emoții.
Acțiunea asupra emoțiilor este o metodă clasică de programare neuro-lingvistică, menită să blocheze capacitatea oamenilor de a analiza rațional și de a gândi critic.
Pe de altă parte utilizarea factorului emoțional vă permite să deschideți ușa subconștientului pentru a introduce gânduri, dorințe, temeri, constrângeri sau modele stabile de comportament. Ideile despre cât de crud este terorismul, cât de nedreaptă este puterea, câtă lume suferă din cauza foamei și a umilinței, lasă în spatele scenei cauzele reale ale acestor nenorociri. Emoțiile sunt dușmanul logicii.
7. Îndobitocirea populației.
O strategie importantă este să se asigure că oamenii nu reușesc să înțeleagă tehnicile și metodele folosite pentru a-i controla și pentru a-i supune.
Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8. Încurajarea mediocrității.
Autoritățile se străduiesc să introducă ideea că este la modă să fii vulgar și mediocru. Această metodă este inseparabilă de cea anterioară, deoarece mediocritățile sunt prezente în orice sferă socială: de la religie și știință la artă și politică.
Pentru aceasta se vor difuza emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos.
9. Cultivarea sentimentului de culpă.
O altă sarcină este aceea de a face o persoană să creadă că doar el este vinovat de nenorocirile sale, care apar din cauza lipsei abilităților sale mentale.
Ca urmare, în loc să se răzvrătească împotriva sistemului economic, o persoană începe să se auto-deprecieze, învinuindu-se pentru tot ceea ce-i provoacă stări depresive, care duc la inacțiune.
10. Cunoașterea excelentă a naturii umane.
În ultimii 50 de ani progresele științifice au contribuit la formarea unui decalaj tot mai mare între cunoștințele oamenilor simpli și informațiile pe care le dețin și le utilizează elita politică.
Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre fiziologia și psihicul uman. Sistemul a reușit să învețe despre persoana obișnuită mai mult decât știe ea însăși.
Acest lucru înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul are mai multă putere și mai mult control asupra oamenilor decât ei.
Claudiotul util cica dacă iese mucusor inseamna stabilitate! Adică e tot ca înainte ca era bine, toți furau în toate părțile da era bine, nu ne dam seama noi,romania înainte!!! Cat de jos ai căzut claudiotule util, în nemernicia ta nu îți dai seama ești sărac cu duhul, eu zic sa ii dam cât doi lei sa își ia jocul cum era el obișnuit în activitate ca și asa a fost foarte cu numărul, știe el ce înseamnă!!!
RăspundețiȘtergereEste irecurabil.Este analfabet dpv militar dar este stabil pupincurist.Din acest punct de vedere jos palaria
ȘtergereIA , aduce cumva ca o femeie gonflabilă fără instrucțiuni de utilizare în limba RO , amendate de Piedone recent ..........
RăspundețiȘtergereHmmmm...........
..da, dar.. și.."blogurile" sunt implicate TOTAL ..în aceste operațiuni.."PSY"..‼️😎
RăspundețiȘtergereSper sa fie bine pentru noi...daca vine Bolojan PM..... a spus clar ca rezervistii sustin un anumit candidat, Nu mai stiu ,,,oare cand rezervistii au pariat pe mana corecta ultima oara ?
RăspundețiȘtergereCum spuneam mai sus .....a fost o mana proasta a rezervistilor......si ca sa fie bine, la balcon langa Nicusor, Seider de la USR. Stiti ce inseamna USR pentru noi. Cine stie poate vreodata rezervistii sau ma rog cei ,,vocali,, vor ....alege ,,,,bine. Acum suntem exact cum trebuie. Si vazuti (f i) bine si cu banii luati.
RăspundețiȘtergereCică ia de la cei pensionați începând cu 2023 și redistribuie la ceilalți.
RăspundețiȘtergere"Se va lua de la cei ce n-au - și se va da la ei ce au."
ȘtergereDeci , se va lua de la pensiile militare și se va da la pensiile "magistrale"
Pregatiti-va de o contributivitate absoluta.
RăspundețiȘtergereUra..... Ura......Ura......etc.
Personal , pe mine m-ar avantaja pe contributivitate cu aprox. 1600 lei în plus pt. VPR 81 lei
Ștergere@Leo, cred ca te ajută si Punctele de stabilitate, de 0,5/0,75/1 ptr anii contributivi >25 ani
ȘtergereSa nu se revină la varianta din L.19/2000:
"(8) Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limita de vârsta reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioada la sistemul public, regasindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare luna, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar."
Oricum actualele puncte de stabilitate, mult prea generoase, au destabilizat bugetul CNPP !
@Leon ,
ȘtergereBRAVO !
Pe punctele de stabilitate le-am uitat să le bag în calcul .
Mersi pt. atenționare.
Să ne lase domnule să optăm fiecare cum ne convine , care vrem pe contributivitate bine , care nu să rămână pe L 223 .
Ar fi bine sa nu le dam idei... altfel or sa spuna....astia sunt pregatiti de orice sa ii servim atunci.
RăspundețiȘtergereDacă vor să facă o treabă serioasă să le anuleze de tot!
RăspundețiȘtergereS-a aflat pe surse că USR-ul are deja pregătit proiectul de lege de eliminare a tuturor pensiilor de serviciu și trecerea lor pe calculul contributiv. Așteaptă doar plecarea in luna iulie a celor trei judecători CCR, în frunte cu Marian Enache, care își încheie mandatul de 9 ani.
RăspundețiȘtergerePăi vine alt enache acolo.
Ștergere@Leo 21.05.2025, 15:13
RăspundețiȘtergereLa : "@Leon ,
BRAVO !
Pe punctele de stabilitate le-am uitat să le bag în calcul .
Mersi pt. atenționare.
Să ne lase domnule să optăm fiecare cum ne convine , care vrem pe contributivitate bine , care nu să rămână pe L 223 .".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Chiar asa!
Sa opteze fiecare!
Da' n-ar fi si mai bine ca fiecare sa opteze, la fiecare 6 luni, pentru un cuantum al pensiei???
Personal , mie mi-ar conveni să mă lase să optez o singură dată.
ȘtergereAș câștiga aproape 2000 lei cu punctele de stabilitate.
Măcar O DATĂ .
Haahaa... bvooo. domnule M.A, bine zis ,dar sunt unii pe toate site-urile de pensionari militauri, care tot vantura( ce?) si spera la...( ce ?), domnilor nu mai avem sperante la absolut NIMIC pana in 2028,din pacate...poate doar printr-o,,minune" sa primim ceva pana atunci...Sanatate va doresc tuturor !
RăspundețiȘtergereEu am încredere în expertiza lui drulă,ghinea,merg pe mâna lor sigur ne dau ceva!
RăspundețiȘtergereO sa-ti dea un bat in cur ca sa nu-ti cada pantalonii.
ȘtergereUSR-ul ne-a fost potrivnic de cand a aparut. Norocul nostru ca alianta cu USR-ul o sa iasa amalgam nocturn.Vor fi ținuți în frâu de PSD fie ca acesta va fi la putere sau in opozitie.
Pana una alta rusii isi vad de treaba lor .Unchiului SAM nu-i prea iese PACEA iar "cu Ucraina pana la capat" nu prea inteleg.
Ești negativist!
ȘtergereNu negativist ci pesimist.Zi ceva făcut de USR care te încântă.
ȘtergereCred ca PSD va accepta un prim ministru dela USR ca sa-si rupă gâtul.
Nicușor nu va rezista mai mult de 2 ani iar cu PSD in opozitie va fi la mana lor.
Leo și Leon ... Puncte de stabilitate se acordă numai pentru perioadele in care au fost în activitate,fără să fie și pensionați... Deci slabe speranțe pentru voi.... Pentru cei care își calculează punctajul ... Da mai taie din ele dale de. Al că în legea actuală s au calculat pentru toți cei care au avut grupe puncte în plus decât 0,5 dau 0,25 ge 1 sau 2
RăspundețiȘtergere.. PENSIILE MILITARE actuale chiar daca au rămas în plată în 2016 cu cuantumul avantajos nu mai au legătură cu punctele avute pe legea 263... Deci de vor calcula pentru toată lumea cfm legii actuale punctajele daca vreodată se vor desființa pensiile militare, adică punctajul realizat plus 0,5 puncte anual pentru grupa 1 sau 0,25 puncte pentru grupa 2 ...puncte de stabilitate la militari și polițiști...cred că vor fi cam mici pentru că majoritatea au lucrat după pensionare și nu beneficiază
@Bure, ești in eroare !
ȘtergereEu am citit cîteva Decizii de RECALCULARE pensionari civili si:
▪︎sunt pastrate punctajele suplimentare acordate la data iesirii la pensie, inclusiv cele ptr.grupe.
▪︎punctele de stabilitate sunt adăugate pentru anii contributivi peste 25 ani !!
Sa nu mai aud critici adresate Primariței Craiovei:
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/puternica-revista-forbes-claseaza-orasul-craiova-pe-primul-loc-in-topul-destinatiilor-de-vacanta-a-intrecut-atena-haga-sau-florenta_3693688.html
@Burebista 21.05.2025, 20:57
RăspundețiȘtergereLa : "Leo și Leon ... Puncte de stabilitate se acordă numai pentru perioadele in care au fost în activitate,fără să fie și pensionați... Deci slabe speranțe pentru voi.... Pentru cei care își calculează punctajul ... Da mai taie din ele dale de. Al că în legea actuală s au calculat pentru toți cei care au avut grupe puncte în plus decât 0,5 dau 0,25 ge 1 sau 2
.. PENSIILE MILITARE actuale chiar daca au rămas în plată în 2016 cu cuantumul avantajos nu mai au legătură cu punctele avute pe legea 263... Deci de vor calcula pentru toată lumea cfm legii actuale punctajele daca vreodată se vor desființa pensiile militare, adică punctajul realizat plus 0,5 puncte anual pentru grupa 1 sau 0,25 puncte pentru grupa 2 ...puncte de stabilitate la militari și polițiști...cred că vor fi cam mici pentru că majoritatea au lucrat după pensionare și nu beneficiază".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Valeu!
Cum li se mai taie macaroana celor care "vorbeste pe gaura camasii", fara "sa ceteste" legea!!
Ia pune mina si ceteste si art.112, alin.(5)/hg 181/2024 ș'o sa vezi ce si cum cu cei cu pensii recalculate pe l.119/2010, sau stabilite pe l.263/2010!
@Leon 22.05.2025, 10:13
RăspundețiȘtergereLa : "Sa nu mai aud critici adresate Primariței Craiovei:
https://www.stiripesurse.ro/puternica-revista-forbes-claseaza-orasul-craiova-pe-primul-loc-in-topul-destinatiilor-de-vacanta-a-intrecut-atena-haga-sau-florenta_3693688.html ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Daaa!
Locul 1 pentru saltimbanci, măscărici, paiațe, bufoni si lăutari!
Stire pe deplin in pct.1 si 8 al zicerilor lui Chomsky!
Tot de la Olguța citire:
RăspundețiȘtergere"În ceea ce privește poziționarea PSD în viitorul executiv, aceasta a declarat că partidul nu poate lua o decizie fără a cunoaște detaliile negocierilor, inclusiv cine ar urma să fie propus pentru funcția de prim-ministru. Întrebată despre o posibilă susținere a unui guvern condus de Ilie Bolojan, Vasilescu a răspuns că „totul depinde de compatibilizarea programelor și de parteneriatul real”.
În final, primarul Craiovei a exclus categoric posibilitatea de a accepta funcția de prim-ministru: „EXCLUS, exclus, exclus. Îmi continui mandatul la Craiova”(stiripesurse).
@Leon 22.05.2025, 12:45
RăspundețiȘtergereLa : "Tot de la Olguța citire:
"În ceea ce privește poziționarea PSD în viitorul executiv, aceasta a declarat că partidul nu poate lua o decizie fără a cunoaște detaliile negocierilor, inclusiv cine ar urma să fie propus pentru funcția de prim-ministru. Întrebată despre o posibilă susținere a unui guvern condus de Ilie Bolojan, Vasilescu a răspuns că „totul depinde de compatibilizarea programelor și de parteneriatul real”.
În final, primarul Craiovei a exclus categoric posibilitatea de a accepta funcția de prim-ministru: „EXCLUS, exclus, exclus. Îmi continui mandatul la Craiova”(stiripesurse).".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Uite'asa cred unii ca laudindu-l pe primarul unei localitati in care "se ezista" sucursala a CEC Bank, acesta va pune un cuvint bun si se vor deschide (macar) agentii ale acelei banci si'n satele judetului!!!
Am vb.cu Olguța, peste 3 ani cînd va deveni Președintele CJ Dolj, va propune infintarea mai multor Agentii CEC...:))).
Ștergere@Leon 22.05.2025, 15:38
RăspundețiȘtergereLa : "Am vb.cu Olguța, peste 3 ani cînd va deveni Președintele CJ Dolj, va propune infintarea mai multor Agentii CEC...:))).".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
I'auzi, ia!
Acum, la sate, nu se mai cumpăra voturile cu sacosile cu produse!
Acum se cumpara cu promisiuni ca le face agentii ale bancilor!
Culmea'i c'asta'i si mai ieftina pentru promitatori fata de sacosile cu produse!
Iar cetatenii pun botu' si la asta, uitind ca ce-i in mina nu-i minciuna!
1000 miliarde lei datoria externă.Nu ar fi o problemă dacă s-ar vede ceva serios construit.Traim pe datorie si mai facem si acte de binefacere
RăspundețiȘtergereProbabil ca se va ajunge la austeritate si va scapa cine poate.
.Pensiile militare gheața la mal.
Unul din generalii care și-au bătut joc de pensionarii militari, pe vremea când era șeful CPS/M.Ap.N., a fost trecut în rezervă. Este vorba despre Gl.lt. Luca Constantin. Ăsta ce pensie o avea?
RăspundețiȘtergereCam foarte aproape de pensia lui jianu.
ȘtergereUrmează la pensionare , ciripacipu, spiridonescu, RED .
De aceea au vârât-o pe OUG 156/2024, ca să-și prgătească pensiile .
Scuze.
ȘtergereAm greșit OUG-ul , dar în rest e ok.
OuG.26/2024 !
ȘtergereStai fara grija.Nu-i cazul sa-i plângi de mila lui Luca.Sigur are o pensie de cinci cifre.
RăspundețiȘtergerePrivind Clauidiot ,acest neica nimeni propavaduieste apocalipsa.
Este unul care l-a acoperit pe Zisu, din funcția pe care a deținut-o (șef al Corpului de control al ministrului).
ȘtergereClaudidiot ,securist după modelul vechi si nou dorește cu ardoare pensie militara după modelul celei din sistemul public.
RăspundețiȘtergerePe digi24.ro este un articol:
RăspundețiȘtergerePensiile militare costisitoare din țările NATO încurcă planurile UE de creștere a cheltuielilor de apărare.
Sunt prezentate exemple cu raportul între bugetul pt pensii militare și bugetul pt apărare:
- Belgia, Bulgaria , Italia , aproape 20%
- Franța 16%
Etc
La noi, în 2025 bugetul MApN este de 42,755 mld lei, bugetul CPS MApN, din toate sursele, în 2024 este de 5,7 mld lei.
Daca luam numai sursa MApN (pt că CPS plătește și pt alții care n-au făcut parte din MApN, bugetul pt pensiile militare, în 2025 pt pensionarii MApN nu poate fii mai mare decât bugetul din toate sursele din 2024.
Noi pensionarii MApN stam foarte prost, daca raportăm bugetul pt pensii la bugetul total MApN.
Pt asta asi dori sa aduc cele mai calde urări și-mi exprim mulțumirea infinită față de partidele PSD și PNL, care ne-au guvernat , stimat și apreciat pe noi militarii MApN.
File țărâna ușoară, ca-s pe duca și-au pierdut orice legătură cu Romania reală.
În 2016, din bugetul MApN, 31% mergea ptr.cheltuieli cu personalul si 24% ptr.Asistenta Sociala !
RăspundețiȘtergereOdata cu eliminarea Actualizarii pensiilor militare, in acest an, procentul cu Asistenta Sociala a scazut la 14%, cel ptr.chelt cu personalul a ramas aproape la fel, 30%...!!
Domnule Leon,
RăspundețiȘtergereAveți dreptate! Atunci, secretar de stat era DOAMNA Otilia Sava 🌹👏❤️👍, acum este Bachide 🫣😢👇.
Armata cu efectiv activ mic.Rezerva aproape spre zero.Materie umană lipsa.
RăspundețiȘtergerePriviți la Ucraina. Criza de efective.
https://www.google.com/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/ue/pensiile-militare-costisitoare-din-tarile-nato-incurca-planurile-ue-de-crestere-a-cheltuielilor-de-aparare-3231153
RăspundețiȘtergereDupă cum au grija de resursa umană se pare ca guvernanții vor sa vorbeasca in viitor rusește.
ȘtergereTineretul mândria țării au pregătite pașapoartele.
Cand Ucraina caput toti se vor da loviți.
Dl Leon, ce înseamnă buget MApN pt asistență socială?
RăspundețiȘtergerePt că și CPS în buget, are două capitole de asistență socială.
Pe siteul CPS MApN, la bugetul pe anul 2024 aveau alocați, aproximativ 18,3 milioane.
Cei 18 mil.lei sunt alocati numai la "Ajutoare pentru urmasii personalului armatei decedat, participant la actiuni militare" !
ȘtergereIn anul 2024, CPS a MApN a avut bugetat la Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 5,7 mld.lei si a cheltuit 5,9 mld lei pentru:
-Pensiile celor aflati in evidenta CPS.
-Pensii, Indemnizatii IOVR ptr.veterani
-Abonamente telefonice ptr.veterani si vaduve de razboi
-Indemnizatii ptr.cresterea copilului pana la 2 sau 3 ani.
-Indemnizatii ptr.urmasii personalului armatei decedat, participant in actiuni militare !
Va apare un nou "drum" în Bulgaria, nu pt cumpărături, ci pt un job in armata bulgară, pt că acolo-i pensia militară mai mare și drumul îi liber , acum cu intrarea-n Spatiul Schengen.
RăspundețiȘtergereNici în Italia, n-ar fii rău, un job in armata lor, mai ales că suntem și rude, de la Decebal și Traian.
Dece nu printr-o tara africană?
ȘtergereCine mai poate.Cei din Uniunea javrele bătrâne mai va.
https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/fostul-purtator-de-cuvant-al-mapn-generalul-constantin-spinu-a-fost-trecut-in-rezerva-3256373
RăspundețiȘtergere"26 mai 2025
RăspundețiȘtergerePreședintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 26 mai 2025, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general-maior – cu două stele Spînu Constantin din Ministerul Apărării Naționale, la data de 15 iunie 2025 - pensionare."
Asa, ca chestie...
RăspundețiȘtergereLimbocurismul la sef de pe vremea lui Carol al II-lea, sau a lu' nea Nicu, o sa ni se pară joaca de copii in curtea bisericii fata de ceea ce se'ntimpla acum!...
„Totuși, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli. Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”, a conchis Tanczos Barna."(digi 24) !
RăspundețiȘtergere@Leon 28.05.2025, 08:47
RăspundețiȘtergereLa : "„Totuși, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli. Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”, a conchis Tanczos Barna."(digi 24) !".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
"... echilibru sustenabil între venituri și cheltuieli" adica acel "deficit bugetar" mult drag lu' mUE ca indicator prin care se pot frina miscarile "necorespunzatoare" ale statelor! "Necorespunzatoare" dispozitiilor lu' mUE!
@MA, slabe sperante din partea Guvernului privind actualizarea pensiilor militare !
RăspundețiȘtergereO actualizare cel putin a SG ar putea fi facuta de deputati prin adoptarea amendamentelor Comisiei de Aparare la Pl x 93/2019 ( aprobare OuG 114/2018) sau Pl x 262/2024 (aprobare OuG.26/2024) !
Proiectul de campanie electorala al lui Ciuca, Pl x 540/2024, n-are nici-o șanșă nici acum si nici in viitor !
La CD este un proiect de lege din aprilie, initiatoare deputat Ioana Ramona Bruynseels https://ioanaramona.ro/lege/?fbclid=IwY2xjawKjtzhleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBxMVhBS1dhUWZ4RWFMc0N3AR67_QKtFhiGK8yu_7zMtI2NZjFVEBJ8iW7Nz5wdSfJHVdqrk2eS79VpLIP-AQ_aem_QxaTtS0enNd60V0eX5QnYg
RăspundețiȘtergere@Liviutatarush 28.05.2025, 12:33
RăspundețiȘtergereLa : "La CD este un proiect de lege din aprilie, initiatoare deputat Ioana Ramona Bruynseels https://ioanaramona.ro/lege/?fbclid=IwY2xjawKjtzhleHRuA2FlbQIxMABicmlkETBxMVhBS1dhUWZ4RWFMc0N3AR67_QKtFhiGK8yu_7zMtI2NZjFVEBJ8iW7Nz5wdSfJHVdqrk2eS79VpLIP-AQ_aem_QxaTtS0enNd60V0eX5QnYg
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Oooooffff, of, of!...
- nu la Camera deputatilor, pen'ca fata producatoare zice c-ar fi indreptat-o spre Senat
- nici la Camera deputatilor, nici la Senat nu "se ezista" vreo asemenea bîzdîganie depusa in 2025
- este o reluare de de catre naucii de pe facebuci a unei aiureli aparute pe vremea campaniei electorale
- aiureala care fusese primita si sustinuta si de catre claudiot (care a sters-o cind a vazut intrebarea mea privitoare la sursa)
https://mosalecu.blogspot.com/2025/04/am-n-am-infatisare-la-douasprece.html?showComment=1746858358235#c5629391074354802569 ".
- cei care o reimprastie pe net sint baietii care confirma studiile referitoare la analfabetismul functional al multor romani!
Printre cele 5 imitiative ale d-nei deputat, NU figureaza si cel mentionat mai sus !
ȘtergereMos Alecu, scuze ca am scris CD trebuia senat, proiectul asta l-a postat madama pe pagina ei de facebook acum 23 de ore, deci ieri. https://www.facebook.com/photo?fbid=1258861712265160&set=a.438712324280107
ȘtergereAcum c-o fi ala care aparuse luna trecuta, nu cunosc. Eu l-am vazut azi.
- Cu acel proiect , este acum oleacă de vânzoleală pt. cererea de paltă nr.3 și 4 privind jaloanele neândeplinite din PNRR.
ȘtergereSunt sceptic , deoarece condiționalitățile PNRR pt. efectuarea plăților 3 și 4 , vizează REDUCEREA CHELTUIELILOR CU PENSIILE SPECIALE și NU eliminarea inechităților din interiorul lor.
E drum lung tată..............
Suntem puțini cei ce vom mai prinde DREPTATEA.
Coana Ramona se află în frumoasa poziție de opoziție,când vreodată să treacă un proiect al lor?Timp pierdut pentru cormorani!
RăspundețiȘtergereTema de campanie electorală.Problema va fi rezolvată dela sine prin dispariția noastra pe cale naturala cei pensionati înainte de 2010 .
ȘtergereCe ziseră turistii olteni când se văzură față in față cu Colosseumul din Roma ?
RăspundețiȘtergereBre , nu te apuci niciodată de constructie dacă nu ai bani !
Cam așa și cu proiectul asta de lege pus pe feisbuc fara sursele de finantare pe verso. Și mai ales acum când dau din colt in colt sa gaseasca bani pentru pensiile si salariile bugetarilor umflate de pesedeaua de Craiova.
Cu sau fara Nicușor ,timpul trece problemele rămân.
Și uite așa rămaseră @ Leon fară candidat pe care să puna din convingere stampila.
@Avia, pe 18 am ales răul cel mai mic !
ȘtergerePS. Daca Bolojan ajunge Premier, poate îl consiliezi in domeniul rezervistilor militari...:)).
Poate prezintă interes:
RăspundețiȘtergerehttps://www.ccr.ro/comunicat-de-presa-29-mai-2025/
Decizia CCR a fost dată, în primul rând, pentru ei!!!🤫🤭😱
ȘtergereI-au inclus și pe ceilalți ca să aibă "acoperire". Este doar o părere personală.
Decizia CCR a fost dată în special de EL , pt. EL , care a fost și judecătorul raportor .
Ștergerehttps://www.realitatea.net/stiri/actual/presedintele-ccr-se-pensioneaza-pe-11-iunie-si-se-va-bucura-nu-de-una-ci-de-trei-pensii-suma-lunara-pe-care-o-va-primi-un-vis-interzis-pentru-restul-populatiei_683973134c43b718d76c5ba2
https://www.stiripesurse.ro/breaking-comisia-europeana-a-suspendat-869-de-mil-euro-din-pnrr-ul-romaniei-sunt-vizate-trei-jaloa_3703040.html
RăspundețiȘtergere@Leon 30.05.2025, 13:00
RăspundețiȘtergereLa : " https://www.stiripesurse.ro/breaking-comisia-europeana-a-suspendat-869-de-mil-euro-din-pnrr-ul-romaniei-sunt-vizate-trei-jaloa_3703040.html ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Si cind te gindesti ca "se mai ezista" superoptimisti care "spereaza" c-o sa li se maresca pensiile prin actualizare!
Dl Avianyc, am fost la Roma, evident și la Colosseum, dar n-am văzut un oltean, toți erau la Craiova, pseudo capitala turismului mondial, de la domnuca olguța citire !!!
RăspundețiȘtergereNu sunt interesat de jaloane, politrucii care și-au bătut joc de pensionarii militari cu obligații militare, o să-și îngroape familia, în caz de invazie militară de la Est, asta-si doresc asta vor obține !!!
RăspundețiȘtergereRezerviștilor militari, La mulți ani! 🇷🇴👏🥂🙏
RăspundețiȘtergereSi ziceati ca nu mai avem Comandant Suprem:
RăspundețiȘtergere"Le urez militarilor care sunt în rezervă sau în retragere să îşi păstreze verticalitatea, valorile morale şi naţionale care i-au ghidat în carieră şi să-şi pună la dispoziţie cunoştinţele şi experienţa atunci când este nevoie de abilităţile lor. (…) La mulţi ani tuturor militarilor rezervişti, sănătate şi bucurii alături de familie şi cei dragi!”, a transmis preşedintele Nicușor Dan.
@Leo 31.05.2025, 13:59
RăspundețiȘtergereLa : "Decizia CCR a fost dată în special de EL , pt. EL , care a fost și judecătorul raportor .
https://www.realitatea.net/stiri/actual/presedintele-ccr-se-pensioneaza-pe-11-iunie-si-se-va-bucura-nu-de-una-ci-de-trei-pensii-suma-lunara-pe-care-o-va-primi-un-vis-interzis-pentru-restul-populatiei_683973134c43b718d76c5ba2 ".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^
"Autorele" încropelii publicate cam mînca_caca....
De la CCR nu va avea pensie deoarece:
L.303/2022
Art.211
(1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu
(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 și 25 de ani numai în aceste funcții, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcții.
Iar impricinatul nu are nici 25 ani vechime, si nici cel putin 20...
La cei 9 ani din CCR i se pot adauga cel mult 5 ani din avocatura (l.282/2023), adica total 14 ani!
Este foarte probabil ca anii din CCR au fost adaugati la pensia din sistemul public, urmind sa-si mai adauge si bucata din anul 2025!
@MA
ȘtergereBRAVO.
Rigoarea informației în general , face diferența în puzderia "informativ - operativă" (sic) , care bântuie mediul social.
@Leo, in Declaratia din 2024, in anul 2023 a incasat din Pensii:
Ștergere-679.800 lei, pensie cumulata ptr.limita virsta (casa de pensii sector 6 si Casa Avocatilor),
-82.890 lei Indemnizatie de la CD (ptr.10 luni) !
Acum intelegem mai bine de ce au decis ca Declaratiile sa NU mai fie publice !!
M-am hotărât, în caz de agresiune armată, asupra României, plec din țară, îi las pe cei din pad, pnl, usr, să-și apere neamul și avuția, nu merită să mă sacrific pt aceste gunoaie politice, care sunt cei mai mari dușmani ai militarilor de carieră .
RăspundețiȘtergereNu te-ntrabă nimeni cât e ceasul,te ia cu forța!Ce eroii care sunt comemorați azi au vrut ei să devină eroi?Nu ,s-a decretat mobilizarea și jandarmii i-au umflat cu forța!
Ștergere..dacă ai banii.., "energia" și.."mai poți pleca" din țară ..!
ȘtergereErată "pad" = "psd"
RăspundețiȘtergere@Leon 01.06.2025, 10:37
RăspundețiȘtergereLa : "@Leo, in Declaratia din 2024, in anul 2023 a incasat din Pensii:
-679.800 lei, pensie cumulata ptr.limita virsta (casa de pensii sector 6 si Casa Avocatilor),
-82.890 lei Indemnizatie de la CD (ptr.10 luni) !
Acum intelegem mai bine de ce au decis ca Declaratiile sa NU mai fie publice !!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Problema de fond a deciziei CCR nu este declaratia de avere a impricinatilor!
Problema de fond este "ascunderea" de priviri indiscrete a veniturilor sotiilor-partenerelor-concubinelor-țiitoarelor impricinatilor!
Adica nu la CCR treb'e cautati beneficiarii deciziei!
"Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege." ( din Comunicatul CCR/29 mai 2025)!
ȘtergereCând România a dorit să facă parte din NATO a trebuit să îndeplinească anumite condiții obligatorii, inclusiv o legislație în domeniul pensiilor militare, România a fost de acord, astăzi nu mai este de acord, militarii sunt umiliți și făcuți nesimțiți.
RăspundețiȘtergereAsta înseamnă că România va avea nevoie de mercenari....
@Leon 01.06.2025, 11:46
RăspundețiȘtergereLa : ""Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege." ( din Comunicatul CCR/29 mai 2025)!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Haidi, dom'le!
Decizia CCR este la sesizarea unei "persoane" nemultumite ca trebuia sa declare si veniturile membrilor de familie (acolo unde, probabil, isi ascundea ea matrapazlicurile)!
Esenta deciziei este: "cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile ... sunt constituționale în măsura în care nu se referă și la drepturile și obligațiile soțului/soției declarantului, precum și ale copiilor majori aflați în întreținerea acestuia;".
Deci... sa se dea declaratii de avere, c'asa-i ordinul lui mUE, dar sa nu mai vorbeasca despre rude si sa nu se mai afiseze ca sa le vada toti!
"Biroul Permanent Național al PSD a luat decizia ca toți liderii partidului să-și publice în continuare Declarațiile de avere, în ciuda deciziei Curții Constituționale care arată faptul că declarațiile de avere nu vor mai fi publicate și nici veniturile partenerului/copiilor.
RăspundețiȘtergereMăsura liderilor PSD va fi extinsă la nivelul Comitetului Politic Național, la președinți de consilii județene, la primari etc."(stiripesurse)
@Lasă birou' permanent că nu asta arde acum.
ȘtergereMai bine calculează-ți contribuția la sănătate pt. viitor la pensie , reprezenrând 10% din ceea ce depășește 3000 lei după cum se spune pe la tembeliziuni că se ia în calcul pt. reducera deficitului bugetar , alături de alte măsuri .......
@Leo, daca se va retine iarasi CASS, va fi la cele mai mari de 10.000 lei si noi doi nu vom fi afectati...!!
Ștergere@Leon 02.06.2025, 20:38
RăspundețiȘtergereLa : "@Leo, daca se va retine iarasi CASS, va fi la cele mai mari de 10.000 lei si noi doi nu vom fi afectati...!!".
^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
Iaca cine are relatii la labarali si stie care va fi plafonul!